Tricolorul LMV Ploieşti – Volei Municipal Zalău 1:3 (19:25, 22:25, 25:23, 22:25)

Petre Apostol

Sala Sporturilor „Olimpia”, spectatori: 350.
Tricolorul LMV: Daniel Vargas, Aleksandar Milivojevic, Hiroshi Centelles, Pavel Dushkov, Kostiantyn Zhylinskyi, Jose Carrasco – Goran Skundric. Au mai jucat: Florin Voinea, Cosmin Ghimeș (căpitan), Andrei Grigoraș, Tomasz Rutecki; rezerve neutilizate: Vladan Aleksic, Kostiantyn Riabukha, Tudorel Farcaș.
Antrenori: Sergiu Stancu, Mădălin Marinescu.
Volei Municipal: Leonardo Dal Bosco (căpitan), Răzvan Mihalcea, Karel Linz, Vlad Cuciureanu, Adrian Gontariu, Matthias Valkiers – Adrian Feher. Au mai intrat: Rareș Bălean, Cornel Miron; rezerve neutilizate: Mihai Tarța, Filip Constantin.
Antrenori: Marian Constantin, Bogdan Nicolae.
Arbitri: Bogdan Stoica (Bucureşti), Nicolae Marin (Galaţi).
Observator FRV: Mihai Ioanovici (Bucureşti).

Echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti a suferit cea de-a doua înfrângere pe teren propriu din actualul sezon competiţional, miercuri seară, în confruntarea cu liderul clasamentului, Volei Municipal Zalău, într-un meci contând pentru prima etapă din returul fazei finale, în Grupa I valorică a Diviziei A1 (locurile 1-6). După o serie de opt victorii consecutive în Sala „Olimpia”, ploieştenii antrenaţi de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu au cedat acasă pentru prima oară din noiembrie, anul trecut, când pierdeau în disputa cu CS Arcada Galaţi, a doua clasată din acest moment. erori b 82
Deşi a avut perioade bune de joc, în care a adus aminte de ce a ocupat prima poziţie în clasament în cursul sezonului, erorile comise au costat echipa ploieşteană, care a pierdut la fel ca şi în jocul tur, de la Zalău, în patru seturi.
În primul set, de la scorul de 5:4 pentru gazde, sălăjenii au întors rezultatul, prin patru puncte la rând. Ploieştenii au reuşit să revină la un singur punct în urma oaspeţilor (scor 8:9), dar a fost doar pe moment, Gontariu şi co. preluând controlul jocului, desprinzându-se la 15:10, respectiv 21:15. Tricolorul LMV nu a putut să forţeze revenirea, iar Volei Municipal Zalău şi-a adjudecat primul set cu scorul de 25:19.
În debutul actului secund, s-a repetat scenariul din primul set, ploieştenii conducând, iar de la 5:4 oaspeţii au întors rezultatul, scor 7:5. Echipa din Zalău s-a desprins chiar la trei puncte, apoi, scor 11:8, însă Zhylinskyi şi Centelles au sunat adunarea în tabăra gazdă, care a preluat conducerea după patru puncte consecutive. Ploieştenii nu au putut, însă, să completeze revenirea, iar erorile comise au fost fructificate de oaspeţi, care au ajuns din nou la timonă, după un parţial de 8:3.
Vargas, Dushkov și Centelles au mai avut o uşoară tresărire pe finalul setului, apropiind gazdele la un singur punct de adversari, scor 21:20, dar Volei Municipal Zalău a gestionat mai bine momentele următoare, câştigând şi al doilea set, scor 25:22.
În setul al treilea, oaspeţii au început perfect, cu trei puncte consecutive, dar ploieştenii s-au luptat şi au revenit, treptat, în joc, preluând conducerea, scor 9:8, desprinzându-se, apoi, scor 16:13. Echipa din Zalău nu a lăsat situaţia să se agraveze din perspectiva sa, fiind mult mai atentă la blocaj, revenind în frunte, printr-un parţial de 8:3. Oaspeţii au ajuns chiar la 23:20, însă Zhylinskyi a schimbat soarta setului, după un punct şi o serie de servicii foarte bune.
Centelles, Vargas și Dushkov (cu două blocaje) au completat revenirea ploieştenilor, care au închis actul cu cinci puncte consecutive, scor 25:23.
În setul următor, Tricolorul LMV a avut o cădere inexplicabilă în joc, cu pase greşite, cu atacuri previzibile şi preluări negative, iar Volei Municipal Zalău s-a desprins la 13:5. Gazdele nu au dat, apoi, prea multe semne de revenire, oaspeţii distanţându-se la 19:10.
Din acel moment, însă, parcă elevii antrenorilor Stancu şi Marinescu au văzut scorul de pe tabelă şi şi-au adus aminte jocul de volei. A urmat o perioadă excelentă, în care Dushkov și Ghimeș au închis perfect culoarele de atac ale adversarilor, revenind în joc, după un parţial de 11:4. A fost, însă, prea târziu, iar Gontariu a pus punct asaltului gazdelor, Volei Municipal Zalău impunându-se cu scorul de 25:22.
Astfel, sălăjenii au luat toate cele trei puncte puse în joc şi, profitând de înfrângerea echipei CS Arcada Galaţi, pe teren propriu, cu SCM U Craiova, s-au distanţat de aceasta la trei puncte în fruntea ierarhiei. În schimb, pentru Tricolorul LMV Ploieşti a devenit aproape imposibil să mai urce de pe locul al cincilea, având în vedere că Steaua Bucureşti s-a distanţat la opt puncte, în condiţiile în care mai sunt patru partide de disputat şi doar 12 puncte puse în joc.
În jocul cu Volei Municipal Zalău, de la ploieşteni Centelles a realizat cele mai multe puncte (16), toate fiind reușite pe atac, pentru un procentaj de 73%. Au mai punctat Vargas 11p (10/30 pe atac, 33%), Dushkov 10p (2/4 pe atac, 50%), Zhylinskyi 10p (8/10 pe atac, 80%), Grigoraș 7p (7/11 pe atac, 64%). De la oaspeți, Gontariu s-a remarcat în mod special, cu 27 de puncte, 26 dintre acestea pe atac (58%).
De asemenea, Dushkov a încheiat partida cu 8 blocaje, mai mult de jumătate dintre cele realizate de ploieșteni (13), Zhylinkyi adăugând două. La recepție, Milivojevic a încheiat cu 47% preluare pozitivă (24% perfectă), din 38; Voinea – 22% preluare pozitivă (9% perfectă), din 23; Skundric – 83% preluare pozitivă (50% perfectă), din 12; Centelles – 64% preluare pozitivă (36% perfectă), din 11.
De menţionat, însă, că jucătorii de la Tricolorul LMV au realizat mai multe puncte decât adversarii (67 la 66), însă au și comis mai multe erori decât oaspeții (32-22).
În celelalte partide ale etapei din Grupa I valorică, Steaua București s-a impus pe terenul echipei CSM București, scor 3:1 (22:25, 27:25, 25:18, 25:21), iar SCM U Craiova a învins, tot în deplasare, pe CS Arcada Galați, scor 3:2 (26:24, 20:25, 23:25, 25:19, 18:16).
Astfel, cu patru etape înainte de final, clasamentul arată în felul următor:

1. Volei Municipal Zalău 28 19 4 2 3 74:30 67p
2. CS Arcada Galați 28 18 4 2 4 71:35 64p
3. SCM U Craiova 28 18 3 2 5 71:30 62p
4. Steaua București 28 17 3 3 5 69:35 60p
5. Tricolorul LMV 28 14 4 2 8 63:46 52p
6. CSM București 28 10 1 2 15 42:58 34p

În Grupa a II-a valorică (locurile 7-12), în etapa de miercuri, s-au înregistrat următoarele rezultate: Universitatea Cluj – Volei Club Caransebeș 1:3 (20:25, 25:21, 21:25, 21:25), VCM LPS Piatra Neamț – Știința Explorări Baia Mare 0:3 (19:25, 23:25, 18:25), Unirea Dej – Știința Bacău 1:3 (28:30, 25:21, 12:25, 16:25).
Iar clasamentul este următorul:

7. Explorări Baia Mare 28 11 3 4 10 55:55 43p
8. Volei Club Caransebeş 28 10 2 5 11 51:57 39p
9. CS Ştiinţa Bacău 28 8 3 4 13 47:61 34p
10. CS Unirea Dej 28 4 3 4 17 39:72 22p
11. Universitatea Cluj 28 5 2 3 18 32:69 22p
12. VCM Piatra Neamţ 28 0 2 1 25 16:82 5p