Ana M.
Recent, la Colegiul Național “Ion Luca Caragiale”, din Ploiești, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor participanți la prima ediție a concursului online de informatică „infO(1) CUP”, lansat de Centrul Județean de Excelență Prahova. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Centrele Județene de Excelență din Olt, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Iaşi, Brașov şi Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” Ploiești. La Runda Națională a concursului desfășurată pe 8 aprilie 2017, au participat 121 de elevi școlarizați în Centrele de Excelență din România, iar la Runda Internațională desfășurată pe 9 aprilie 2017 au participat echipe reprezentative formate din 184 de elevi din 11 țări: România, Bulgaria, Croația, Moldova, Iran, Polonia, Kazahstan, Ungaria, Siria, Rusia, Elveția. Printre concurenți s-au regăsit numeroși elevi medaliați la Olimpiada Internațională de Informatică. Runda 1 a fost câștigată de eleva Alexa
Tudose Maria cu maximum de puncte, de la Centrul Județean de Excelență Prahova – Colegiul Național I.L. Caragiale din Ploiești, iar la Runda Internațională au fost acordate nouă medalii de aur, elevilor Alex Tatomir, Tamio-Vesa Nakajima, Andrei Costin Constantinescu din România și unor concurenți din Bulgaria, Iran, Rusia și Kazakhstan.
În cadrul concursului au fost decernate și două trofee: Trofeul InfO(1) CUP – Runda națională, câștigat de echipa Centrului Județean de Excelență Prahova – Colegiul Național I.L.Caragiale și Trofeul InfO(1) CUP – Runda Internațională, câștigat de echipa României, formată din elevii componenți ai lotului național.
De asemenea, zeci de participanți au obținut locurile II, III, mențiuni, medalii de argint și de bronz. Atât Comisia Științifică, dar și Comisia Tehnică a concursului au fost formate din elevi olimpici medaliați la Olimpiadele Naționale și Internaționale de Informatică și de absolvenți ai unor prestigioase universități din lume, cei mai mulți școlarizați de Centrul Județean de Excelență Prahova.