Petre Apostol

Reprezentanţii Federaţiei Române de Ciclism au anunţat datele de desfăşurare a campionatelor naţionale din acest sezon. Dintre acestea, două campionate vor avea loc în judeţul Prahova. Primul şi cel mai important, de altfel, Campionatul de ciclism pe şosea, este programat în perioada 22-24 iunie, în organizarea Asociaţiei Judeţene Prahova.
Aceasta va fi a doua ediţie care se va organiza în Prahova, după cea din 2014, urmând să se desfăşoare tot pe traseul din jurul oraşului Boldeşti-Scăeni, ca şi la ediţia precedentă. În plus, publicul şi concurenţii au putut testa, deja, traseul, cu ocazia primei curse din actualul sezon competiţional, care s-a derulat în data de 9 aprilie: Road Grand Tour „Drumul Vinului”, câştigată de Daniel Crista.
Cel de-al doilea campionat naţional organizat în judeţul nostru va fi cel de downhill. Programat în perioada 3 septembrie, competiţia naţională va fi organizată de ACS Kronstadt Cycling, la Sinaia, un loc obişnuit pentru întrecerile de acest fel din ţară.