V. Stoica
Agricultura făcută după ureche ar putea să conducă la riscuri crescute în privința scăderii calității solurilor din județul Prahova, tendința fiind însă sesizată și la nivel național. Faptul că se folosesc tot mai puțin îngrășăminte naturale, iar cele chimice sunt fie utilizate în exces, fie fără discernământ, ar putea să afecteze în viitorul apropiat – dacă nu se ține cont de consilierea specialiștilor – calitatea produselor rezultate din culturi sau din livezi amplasate pe soluri acide.
În județul Prahova, conform specialiștilor de la Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA) Prahova, tendința este de acidifiere a solului din cauza utilizării iraționale a îngrășămintelor chimice de către fermieri, dar și din cauza neîntocmirii planurilor de fertilizare în funcție de cerințele față de sol ale plantelor. Probabil, tocmai prin prisma acestor greșeli mai mult sau mai puțin voite, doar patru la sută din terenurile agricole din Prahova sunt de cea mai bună calitate.
Specialiștii de la Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Prahova vor monitoriza, în cursul acestui an, calitatea solurilor din trei localități ale județului – Dumbrava, Valea Călugărească și Măneciu. Anual, de altfel, OSPA verifică și trage concluziile referitoare la terenurile agricole din trei sau patru localități prahovene. În orice caz, potrivit studiilor efectuate până în prezent, situația nu pare foarte bună, având în vedere condițiile care conduc la degradarea solului, la poluarea cu nitrați a terenurilor și a apelor freatice și, mai mult decât atât, la creșterea acidității. Puțini dintre producătorii din gospodării se gândesc, probabil, la influența pe care o are calitatea solului asupra produselor agricole obținute de pe suprafețele de teren afectat, vorbind aici atât despre calitatea, dar și despre cantitatea acestora.
Un semnal de alarmă ar trebui să fie, fără discuție, situația prezentată de directorul OSPA Prahova, Marian Marcu, în cadrul ședinței Colegiului prefectural, desfășurată săptămâna aceasta la Palatul Administrativ din Ploiești. Conform datelor făcute publice, din totalul de 268.568 de hectare de teren agricol din Prahova, doar aproximativ 10.500 sunt încadrate la calitatea/ clasa I, adică doar 3,93% din totalul terenurilor agricole sunt de cea mai bună calitate și toate acestea se află în zona de câmpie din sudul și sud-estul județului.
Ceea ce este grav este că 15,33% din totalul terenurilor agricole din Prahova, respectiv 44.000 de hectare sunt aproape complet neproductive, fiind afectate de diferite probleme și, prin urmare, încadrate în ultima clasă de calitate – a cincea.
Tendința de acidifiere a solului este continuă, din păcate, în principal din cauza utilizării iraționale a îngrășămintelor chimice de către fermieri. Deși par doar niște cifre, statisticile generate de studiile efectuate de către reprezentanții Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice arată îngrijorător.
Astfel, suprafața acidă totală a terenurilor agricole din Prahova este de 28,5% – 76.541 de hectare, iar suprafața alcalină totală este de 19% – 51.027 de hectare. Circa 1.000 de hectare din terenurile Prahovei sunt poluate cu reziduuri petroliere, iar alte 5.300 de hectare sunt afectate de alunecări de teren active.