Ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, a găzduit joi un dineu special cu mai mulți membri republicani ai Camerei Reprezentanților a SUA, dedicat aniversării a 20 de ani de parteneriat strategic româno-american, a informat ieri Ambasada României în SUA, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
În cadrul discuțiilor, s-a făcut o evaluare de ansamblu a parteneriatului strategic dintre Romania și Statele Unite, ”fiind evidențiat nivelul foarte strâns al cooperării pe dimensiunea de securitate, evoluțiile recente în domeniul economic, comercial și de investiții, precum și conținutul reprezentativ al relațiilor culturale și academice”, se menționează în comunicat. George Cristian Maior a apreciat că ”cei 20 de ani de lucru împreună au confirmat faptul că Statele Unite nu au un partener mai bun și mai apropiat în regiunea sud-est europeană decât România”.
La rândul lor, oficialii americani au exprimat aprecierea Congresului și administrației SUA pentru evoluțiile și progresele înregistrate la nivelul cooperării bilaterale româno-americane, evoluții care au consacrat România – apreciată drept un adevărat exemplu de transformare și consolidare democratică, de responsabilitate în asigurarea securității euro-atlantice și de promovare a valorilor creativității, liberei inițiative și competitivității în domeniul economic – ca un partener solid al Statelor Unite.