Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) anunţă că, începând cu 7 aprilie, vor avea loc controale sistematice la graniţele României, constând în verificarea documentelor de călătorie şi consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele. Verificările vin ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016), adoptat de către Parlamentul European şi Consiliul Europei. Astfel, autorităţile de control la frontieră din statele Uniunii Europene, inclusiv Poliţia de Frontieră Română, vor face, începând cu data de 07 aprilie, verificări sistematice la intrarea şi ieşirea de pe teritoriul statelor membre. „Acestea constau în verificarea documentelor de călătorie şi consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului UE (şi anume cetăţenii UE şi membrii familiilor lor care nu sunt cetăţeni ai UE) atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară. Bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informaţii Schengen (SIS), baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate şi pierdute (SLTD), precum şi bazele de date naţionale. Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătăţirii securităţii Uniunii Europene şi a cetăţenilor acesteia. Această obligaţie se aplică pentru toate frontierele externe (aeriene, maritime şi terestre), atât la intrare, cât şi la ieşire, precum şi pentru frontierele interne ale statelor membre pentru care nu s-a luat încă decizia privind eliminarea controalelor la frontierele lor interne”, transmite Poliţia de Frontieră. Poliţiştii de frontieră anunţă că se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de frontieră rutiere, dar şi pentru controlul pe aeroporturile internaţionale.
În acest sens, Poliţia de Frontieră Română a luat toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare.
În prezent, comparativ cu anii 2001-2002, traficul de pasageri a crescut cu peste 280%, iar cel al mijloacelor de transport cu peste 300%, capacitatea fiind limitată de numărul tonetelor de control dispuse pe fiecare sens de trecere a frontierei (aliniamentul intrare / aliniamentul ieşire). Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie online, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.