N. Dumitrescu

Angajaţii societăţii care asigură transportul de călători în comun din Ploieşti s-au ţinut de cuvânt: ieri, între orele 9,00-11,00, au făcut grevă de avertisment. Practic, de dimineaţă, timp de două ore, în municipiu nu s-a mai văzut circulând niciun autobuz, troleibuz sau tramvai aparţinând TCE, motiv pentru care a crescut, cel puţin în zona centrală,  numărul celor care, neavând de ales, au mers pe jos. Pe de altă parte, pentru ploieşteni, mişcarea de ieri poate constitui un fel de “încălzire”, având în vedere faptul că, aşa cum a anunţat şi liderul de sindicat al TCE, după  Paşti, respectiv din data de 19 aprilie, se va declanşa greva generală, intenţia fiind ca demersul societăţii să fie susţinut, în semn de solidaritate,  şi de alte structuri sindicale din transport de la nivel naţional. Pe de altă parte, primarul Adrian Dobre ne-a declarat că aşteaptă, de la conducerea TCE, un plan de reorganizare,  astfel încât societatea să revină pe linia de plutire,  după Sărbătorile Pascale urmând să se reia, în discuţia aleşilor ploieşteni, şi  proiectul ce vizează stabilirea bugetului acestei societăţi pe anul în curs.

Ieri, în intervalul orar 9,00-11,00, niciun autobuz, troleibuz sau tramvai aparţinând Societăţii Comerciale „Transport Călători Express” nu a circulat în municipiu. A fost grevă de avertisment, în intervalul de timp menţionat toate mijloacele de transport în comun de călători din municipiu fiind retrase la garaj. Decizia a fost stabilită luni, în cadrul Adunării generale a salariaţilor societăţii, în cele două ore menţionate activitatea fiind întreruptă de către toţi angajaţii, inclusiv de către personalul de la tonetele la care se vând bilete şi abonamente. Astfel, prahovenii şi ploieştenii au fost nevoiţi să circule fie cu taxiul, fie pe jos, motiv pentru care, până în ora 11,00, trotuarele au fost ceva mai animate decât în alte zile. Dar, destule persoane au aşteptat autobuzele prin staţii, cu toate că afişele pe care scria “Grevă de avertisment, joi, 13 aprilie, între orele 9,00-11,00” erau puse la vedere pe geamul tonetelor, anunţul respectiv putându-se citi şi prin intermediul afişajului electronic referitor la orarul mijloacelor de transport în comun existent în Ploieşti.

TCE 2

În aşteptarea mijloacelor de transport, cele mai multe persoane le-am întâlnit în zona centrală, în faţa Palatului Administrativ, în discuţiile purtate între aceştia părerile legate de greva de avertisment fiind împărţite. De menţionat că, de la începutul acestui an, este pentru a doua oară când transportul în comun de călători din Ploieşti a fost întrerupt. Iar, după cum am aflat, ieri, de la liderul sindicatului societăţii, Ion Mişcă, după Paşti, va fi grevă generală: “Din data de 19 aprilie, declanşăm, aşa cum am anunţat deja, greva generală, care va fi pe perioadă nedeterminată. Vom recurge la această formă de protest pentru că trebuie să se înţeleagă faptul că nu mai sunt asigurate piese de rezervă pentru mijloacele de transport, iar combustibilul se cumpără pe datorie”. Totodată, acesta ne-a mai menţionat că va face demersuri astfel încât protestul societăţii să fie susţinut, în semn de solidaritate, şi de alte structuri sindicale din transport de la nivel naţional. De altfel, ieri, la redacţie, ne-a parvenit un comunicat de presă în care conducerea Federaţiei Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice ,,ATU-ROMÂNIA” aduce la cunoştinţă următoarele: “Sindicatul transportatorilor din Ploieşti, reprezentat de Mişcă Ion, a intrat pe data de 13 aprilie 2017 în grevă de avertisment determinată de negocierile avute cu Patronatul în vederea încheierii Contractului Colectiv de Muncă, din cauza condiţiilor de muncă pentru toate categoriile de salariaţi şi, mai ales, din cauza dotării precare cu piese de schimb ce pune în pericol desfăşurarea activităţii de transport public atât pentru prestatar, cât şi pentru beneficiar. Dacă în urma acestei acţiuni nu se va semna Contractul Colectiv de Muncă şi nu se va garanta îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, se va declanşa grevă generală. Conducerea Federaţiei sprijină în totalitate demersurile încadrate în prevederile legale ale Sindicatului Transportatorilor din Ploieşti şi solicită sindicatelor afiliate să-şi manifeste solidaritatea”.

S-a cerut reorganizarea societăţii

În legătură cu întreruperea, de ieri, a transportului în comun timp de două ore, dar şi cu anunţata grevă generală din 19 aprilie, am cerut un punct de vedere şi primarului Ploieştiului, Adrian Dobre. “Greva de avertisment care a avut loc astăzi (n.n. – ieri) este pe fondul nesemnării, în condiţiile solicitate de către reprezentanţii sindicatului de la TCE, a contractului colectiv de muncă şi al imposibilităţii de a mări anvelopa salarială în condiţiile în care societatea se află într-o situaţie financiară precară sau pe pierderi. Pe de altă parte, nici situaţia societăţii nu este una foarte bună, mai ales în urma sentinţelor judecătoreşti pierdute de către TCE, în care sunt stabilite o serie de plăţi către Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti şi ANAF”, a declarat edilul ploieştean. Întrebat ce soluţii are Primăria Ploieşti pentru redresarea TCE, edilul ne-a răspuns: “ Aşteptăm răspuns de la Ministerul de Finanţe pentru a vedea cum şi în ce măsură municipalitatea poate sprijini TCE. În acelaşi timp, suntem în discuţie cu conducerea TCE pentru promovarea unui proiect de hotărâre care va veni în urma rezultatelor expertizei, realizate de către o societate, care vizează ceea ce înseamnă trafic şi modul în care persoanele utilizează acest serviciu public de transport, pentru a vedea nivelul tarifului pe care îl practică societatea de transport în momentul de faţă. Pe de altă parte, TCE are o serie de cheltuieli care trebuie redimensionate. În acest context, am cerut conducerii societăţii măsuri de reorganizare, astfel încât TCE să revină pe linia de plutire”. Cât priveşte rediscutarea, în şedinţa Consiliului Local Ploieşti, a proiectului de hotărâre ce vizează stabilirea bugetului societăţii pe anul în curs, edilul ne-a precizat că acest lucru se va întâmpla după Paşti.