Ieri, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, coordonați de procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au derulat 32 de percheziții în București, Prahova, Dâmboviţa, Ialomița și Ilfov, la locuinţele şi sediile sociale ale mai multor persoane fizice şi juridice implicate în săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor, în domeniul achizițiilor de materiale de construcții și produse IT.
Conform unui comunicat al DGPMB, “din cercetări a reieșit că, în perioada 2013 – 2014, reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, cu obiect de activitate «alte activități de telecomunicații», dar care se ocupă de achizițiile de materiale de construcții și produse IT, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a acestor societăţi şi ar fi declarat organelor fiscale achiziţii de bunuri şi servicii ce nu reflectă operaţiuni reale de la mai multe societăţi comerciale cu comportament de tip «fantomă» (înfiinţate şi administrate statutar/scriptic în numele unor persoane cu situaţie materială precară), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 5.400.000 de lei.
În documentul de presă amintit se mai precizează și faptul că, “în scopul disimulării provenienţei ilicite a sumelor rezultate din săvârşirea faptelor de evaziune fiscală, reprezentanţii societăţii comerciale menţionate ar fi transferat în mod succesiv aproximativ 16.000.000 de lei – reprezentând contravaloarea achiziţiilor fictive – în conturile societăţilor comerciale de tip «fantomă», de unde sumele au fost ulterior divizate şi retransferate în alte conturi ale acestor din urmă societăţi, fiind retrase, în final, în numerar, cu ajutorul cardurilor bancare, în vederea restituirii dispunătorilor plăţilor”.
Prejudiciul stabilit de anchetatori se ridică, până acum, la 5.400.000 de lei.