Petre Daea susține „demnitatea fermierului român” în Europa

În fața Comisiei Europene, poziția României este una fermă în ceea ce privește comercializarea produselor românești și cred că infringementul nu va fi finalizat, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, citat de Agerpres.
„Eu sunt adeptul dialogului, al schimbului de păreri și al poziționării corecte. Cred că infringementul nu va fi finalizat. Acum suntem în procedură de pre-infrigement. Sunt două etape, iar în prima etapă este să se comunice două luni de zile. A doua etapă este avizul motivat. După aceea se intră în proceduri și se continuă disputa în justificări. Sunt elemente îmbucurătoare legate de faptul că au început să înțeleagă poziția României. Iar poziția României este fermă. Facem tot ce trebuie ca fermierul român să aibă demnitatea lui, să fie respectat, iar produsul românesc să fie acolo unde merită, prin calitate, prin valoare, dar pe o piață unică suntem toți în ea”, a precizat ministrul Agriculturii.

Activele fondurilor private obligatorii au ajuns la peste 33 miliarde de lei

La sfârșitul lunii februarie a.c., fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de aproximativ 33,176 miliarde de lei, în creștere cu 30,92% față de nivelul de la finalul aceleiași luni din 2016, arată datele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
În acest context, Infolegal, care citează ASF, precizează: “Titlurile de stat dețin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 21,27 miliarde de lei, respectiv 64,11%. Pe locul doi de află acțiunile, cu 6,74 miliarde de lei (20,32%). Depozitele bancare se situează pe locul trei din acest punct de vedere, cu 2,1 miliarde de lei, respectiv 6,35% din totalul activelor”.

Randamentele la titlurile de stat, în creștere

Randamentele medii la titlurile de stat au crescut în luna martie a anului curent pentru majoritatea scadenţelor, continuând tendinţa ascendentă vizibilă încă de la începutul anului, conform datelor Ziarului Financiar.
“Cea mai mare creştere se remarcă în cazul randamentului la obligaţiunile pe cinci ani, până la 3% pe an, nivel care nu a mai fost atins din vara lui 2015, în timp ce pentru maturitatea de 10 ani randamentul a rămas peste pragul de 4% pe an, în ciuda unei scăderi uşoare. În cazul certificatelor de trezorerie cu maturitatea de şase luni randamentul mediu a avansat în primul trimestru până la 0,71%”, mai precizează sursa citată.