Ioan Popescu
Vineri, 7 aprilie, administraţia raionului Hînceşti din Republica Moldova, alături de care au fost mai mulţi oaspeţi din ţară şi de peste hotare, a inaugurat oficial Centrul de Cultură „Conacul Manuc Bey” din orașul Hînceşti – localitate înfrățită cu municipiul Ploieşti. Monumentala clădire a fost restaurată în cadrul Programului operaţional comun România-Ucraina-R. Moldova, prin proiectul „Dezvoltarea turismului transfrontalier prin promovarea Conacului Manuc Bey, Complexului Mortuar Elena Ioan Cuza şi a muzeului Blesciunov”. La evenimentul de deschidere a Palatului pentru publicul larg au participat: Ghenadie Buza – preşedintele raionului Hînceşti, vicepreşedinţii Vera Tănase, Constantin Vlas şi Ion Cornei, primarul oraşului Alexandru Botnari, precum şi ministrul Culturii – Monica Babuc, alături de reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, delegaţia UE în R. Moldova, Agenţia Turismului, ambasadorul R. Armenia în R. Moldova, primari, consilieri raionali, parteneri ai proiectului din România ș.a. Atât preşedintele raionului, cât şi oaspeţii au menţionat importanţa acestui edificiu pentru patrimoniul cultural naţional şi internaţional, dar şi pentru dezvoltarea turismului în Moldova, inclusiv în raion, prin includerea acestei destinaţii în traseul turistic ce va cuprinde Complexul arhitectural Manuc Bey, Curtea Domnească Lăpuşna, situl arheologic de la Stolniceni, muzeul din Ciuciuleni şi Mănăstirea Hâncu. Autorităţile au menţionat că, deşi mai sunt încă multe de făcut până la finalizarea reabilitării întregului complex (căile de acces, cimitirul armenesc, alte obiective din cadrul complexului ş.a), au speranţa că oaspeţii şi turiştii care vor vizita această perlă arhitecturală vor aprecia frumuseţea şi măreţia edificiului, iar autorităţile centrale vor contribui la finalizarea tuturor lucrărilor de infrastructură ce au mai rămas de făcut, astfel încât complexul să strălucească în toată splendoarea sa de altădată. Deşi din interiorul încăperilor lipseau elementele de finisaj, precum draperiile şi covoarele, încăperile au fost amenajate în stilul secolului al XIX-lea, oaspeţii admirând rafinamentul cu care au fost dotate camerele de odihnă, sala de conferinţe, cabinetul pentru citirea corespondenţei, salonul unde se servea ceaiul etc. Cei prezenţi au putut admira mobilierul de epocă, tablourile şi elementele decorative impunătoare, fiind ghidaţi de gazde prin întregul palat, prin sălile Bibliotecii publice raionale instalate la mansardă, dar şi prin subterane, unde se află băile turceşti, dar şi câteva mostre de vestigii descoperite în timpul săpăturilor arheologice efectuate în cadrul lucrărilor de reabilitare a complexului, potrivit Curierului de Hînceşti.