Marian Dima

Cele două echipe prahovene din Liga a III-a nu au reuşit să câştige vreun punct la finele săptămânii trecute, atât Petrolistul Boldeşti, cât şi Astra 2 fiind învinse în deplasările de la Domneşti, respectiv Tulcea.
“Boldeştina” a ieşit cea mai şifonată, chiar dacă a condus cu 1-0 după golul lui Mihai Tudor, elevii antrenorului Marian Ilie trebuind să se recunoască învinşi, după pauză, reduta prahovenilor cedând, efectiv, Petrolistul încasând nu mai puţin de patru goluri în partea secundă.
Mult mai palpitant şi mai dramatic a fost meciul Astrei II, la Tulcea, unde elevii lui Marius Măldărăşanu au plătit tribut lipsei de experienţă, ratând 4-5 ocazii imense de gol, şi, până la urmă, “satelitul” a trebuit să se recunoască învins, scor 2-1. Gazdele au profitat la maximum de oportunităţile avute, marcând de două ori, în timp ce Astra 2 nu a reuşit decât de la puntul cu var să încrie, golul lui Răileanu fiind însă insuficient pentru cel puţin un egal, pe care ploieştenii l-ar fi meritat.
De remarcat şi că a fost etapa în care un fost juniori petrolist, internaţional de junior şi component al defunctei Chimia Brazi – Ionuţ Şerban, a contribuit decisiv la succesul celor de la Dinamo II, runda viitoare acesta urmând să fie adversarul celor de la Astra în partida programată vineri, de la ora 15,00, pe stadionul din “9 Mai”.

Seria a II-a, etapa 21, rezultate şi clasament

Dinamo Bucureşti II – CS Tunari 2-1
Lucian Neaţă (11), Ionuţ Şerban (41 – pen.) / Ionuţ Drăgan (47)
Metaloglobus Bucureşti – CSM Olteniţa 1-0
Mihai Bilciurescu (90+2)
Viitorul Domneşti – Petrolistul Boldeşti 4-1
Cosmin Novac (55), Alexandru Văduva (58), Paul Paţurcă (65), Leonard Dobre (80) / Mihai Tudor (16)
Delta Dobrogea Tulcea – AFC Astra II 2-1
Cosmin Stoian (10), Silviu Moise (48) / Mădălin Răileanu (59 – pen.)
Înainte Modelu – Viitorul Constanţa II 2-3
Nelu Bucă (16), Alexandru Alexa (33) / Cristian Ene (15, 78), Andrei Ciobanu (38)
Axiopolis Sport Cernavodă – Unirea Slobozia 2-0
Ionuţ Gheorghe (58 – pen.), Nicolae Moise (76)
SC Popeşti Leordeni – Arsenal Malu 3-0*
Echipa Arsenal Malu s-a retras din campionat în pauza de iarnă şi va pierde la „masa verde” toate meciurile din retur.

 

Liga 3, Seria 2 M V E I GOL PCT
Metaloglobus Bucureşti 21 17 3 1 42-18 54
Unirea Slobozia 21 12 3 6 41-24 39
CS Tunari 21 10 6 5 29-24 36
Viitorul Constanţa II 21 10 4 7 44-30 34
Viitorul Domneşti 21 11 1 9 35-23 34
AFC Astra II 21 9 5 7 34-29 32
Delta Dobrogea Tulcea 21 10 3 8 40-39 31
SC Popeşti Leordeni 21 8 6 7 33-29 30
Axiopolis Sport Cernavodă 21 8 6 7 37-34 30
Dinamo Bucureşti II 21 7 8 6 34-28 29
CSM Olteniţa 21 7 4 10 31-31 25
Înainte Modelu 21 5 6 10 47-47 21
Petrolistul Boldeşti 21 5 1 15 29-45 16
Arsenal Malu * 21 0 0 21 10-85 0

Etapa viitoare, 28-29 aprilie:

Astra II – Dinamo II, Petrolistul Bodleşti – Metaloglobus, Viitorul II – Delta Tulcea, CS Tunari – CS Domneşti, Unirea Slobbozia – CS Popeşti-Leordeni, CSM Olteniţa – Axiopolis Cernavodă, Arsenal Malu – Înainte Modelu 0-3.