Bogdan Chitic

Ploieşteanul Bogdan Popa (19 ani), component al echipei de baschet de Liga Naţională, Steaua CSM EximBank Bucureşti, a cucerit, la finalul săptămânii trecute, medalia de bronz alături de gruparea „U20” a clubului din Capitală, în urma turneului final desfăşurat la „Arena de Baschet”. Într-o companie selectă, „roş-albaştrii” au păşit cu dreptul şi au câştigat primele două partide, cu U-BT Cluj Napca, scor 105-76, şi Colegiul Naţional Aurel Vlaicu Bucureşti, scor 81-79, dar au clacat în meciul decisiv, pentru titlu, disputat în compania Ştiinţei Bucureşti şi pierdut cu 77-102. De altfel, graţie acestei victorii, „bufniţele din Regie” au reuşit să câştige Campionatul Naţional „U20”, podiumul fiind completat, în ordine, de Colegiul Naţional Aurel Vlaicu şi de Steaua Bucureşti.
În plan statistic, Bogdan Popa, jucător crescut la CSŞ Ploieşti şi trecut şi prin puternicul campionat al Spaniei, preţ de două sezoane şi jumătate (vicecampion naţional „U16” cu Unicaja Malaga, în 2014), a avut cifre de 8 puncte şi 5 recuperări, în aproximativ 17 minute petrecute, în medie, pe parchet.
„În ceea ce priveşte turneul final, pot spune că am fost uşor separaţi ca şi echipă. Eu, Calenic, Darwiche şi Petrache, adică aceia care ne-am antrenat constant cu formaţia de seniori, din Liga Naţională, am prins foarte puţine şedinţe de pregătire alături de coechipierii de la „U20”, marea majoritate fiind însă componenţi ai grupării imediat mai mici de vârstă, de „U18″. Poate acesta este şi motivul pentru care nu a existat o armonie în jocul nostru, întrucât, dacă în primele două partide ne-am descurcat foarte bine, ne-am luptat şi am reuşit să ne impunem, în faţa celor de la U-BT Cluj Napoca şi Colegiul Naţional Aurel Vlaicu Bucureşti, în meciul cu Ştiinţa Bucureşti ceva s-a rupt, ne-am pierdut cu firea şi am explodat precum o bombă cu ceas. Vizavi de evoluţia mea, subliniez că am revenit după o accidentare de o lună şi două săptămâni, am parcurs doar două antrenamente înaintea turneului, iar acest lucru s-a văzut în unele momente”, ne-a declarat Bogdan Popa.BOGDAN B 88
Clasamentul Campionatului Naţional „U20”, sezonul 2016-2017:
1. CSU Ştiinţa Bucureşti (2-1) – 5 puncte (antrenor Ionut Bascoveanu)
2. CN Aurel Vlaicu Bucureşti (2-1) – 5 puncte (antrenor Cristi Teodorescu)
3. Steaua Bucureşti (2-1) – 5 puncte (antrenor Marko Filipovic)
4. ACS U-BT Cluj-Napoca (0-3) – 3 puncte (antrenor Razvan Cenean)

Premii individuale:
MVP-ul competiţiei: Ştefan Daniel Mâinea (CN Aurel Vlaciu Bucureşti).
Coşgheterul competiţiei: Dragoş Andrei Diculescu (Ştiinţa Bucureşti) – 72 de puncte.
Cel mai bun apărător: Cristian Ionel Mâinea (CN Aurel Vlaciu Bucureşti).
Cel mai de perspectivă jucător: Andrei Arions (Steaua Bucureşti).
Garnitura de start a competiţiei: Antonio Năsturescu (Ştiinţa Bucureşti) – Dragoş Andrei Diculescu (Ştiinţa Bucureşti) – Camil Berculescu (U-BT Cluj Napoca) – Ştefan Andrei Mâinea (CN Aurel Vlaicu Bucureşti) – Andrei Calenic (Steaua Bucureşti).