Cancelarul german, Angela Merkel, i-a cerut ieri președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, să înceapă „un dialog respectuos” cu toate partidele politice după rezultatul strâns obținut la referendumul în urma căruia liderul turc își va spori puterile, transmite AFP, citată de Agerpres. „Guvernul (german) așteaptă ca guvernul turc, după o companie electorală dură, să caute acum un dialog cu toate forțele politice și în societate”, a menționat șefa guvernului de la Berlin într-o scurtă declarație comună dată împreună cu ministrul ei de Externe, Sigmar Gabriel. În respectiva declarație se mai arată că Germania „a luat act” de rezultatul preliminar al referendumului din Turcia, unde, după numărarea a 99,45% din buletinele de vot, 51,37% dintre cei prezenți la urne s-au pronunțat pentru transformarea Turciei într-o republică prezidențială, fapt ce va implica extinderea prerogativelor președintelui Erdogan, care va prelua și atribuțiile șefului guvernului. Guvernul german „respectă dreptul turcilor de a-și decide Constituția”, mai menționează Angela Merkel în declarația difuzată, dar ea amintește totuși ‘serioasele îndoieli’ exprimate de Consiliul Europei și de OSCE în privința desfășurării referendumului, al cărui rezultat opoziția turcă intenționează să-l conteste. Pe de altă parte, Angela Merkel a cerut să fie inițiate cu Ankara „discuții politice cât mai repede posibil (…), atât la nivel bilateral cât și între instituțiile europene și Turcia”. Înaintea emiterii acestei declarații, unii politicieni germani cu cerut sistarea negocierilor de aderare a Turciei la UE, suspendarea livrărilor de armament către această țară, precum și retragerea soldaților germani aflați la baza de la Incirlik. Germania este țara unde se află cea mai numeroasă comunitate din diaspora turcă, dar relațiile dintre Berlin și Ankara s-au degradat semnificativ după ce autoritățile germane au interzis mitinguri pro-Erdogan în timpul campaniei electorale pentru referendumul desfășurat duminică. Tot ieri, principala formațiune turcă de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP), a cerut anularea referendumului în urma căruia președintele Recep Tayyip Erdogan își va extinde prerogativele, respectiva formațiune anunțând că intenționează să se adreseze inclusiv Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), transmite agenția Reuters.