Dieta alimentară zilnică poate conţine unul dintre factorii cheie ce stau la baza apariţiei migrenelor, însă problema principală este identificarea alimentelor care pot stârni durerile de cap. Întrucât o mare parte dintre studiile de specialitate ce investighează legătura dintre dieta alimentară şi prezenţa migrenelor sunt observaţionale, cauzele apariţiei migrenelor pot diferi de la o persoană la alta, este de părere Lee Peterlin, autorul principal al cercetărilor efectuate pe această temă în cadrul Johns Hopkins University. Cu toate acestea, cinci tipuri de alimente au prezentat cel mai mare risc pentru declanşarea migrenelor, în cadrul studiilor de specialitate. Iată care sunt acestea, conform health.com, preluat de MedLive.ro.
1. Alcoolul. Vinul şi, în special, vinul roşu este considerat a fi un declanşator al migrenelor. Potrivit unei analize realizate de un grup de cercetători din Brazilia, persoanele care suferă de migrene în mod frecvent au declarat în cadrul studiului că durerile au fost în proporţie de 30% cauzate de consumul de vin roşu. O ipoteză a oamenilor de ştiinţă sugerează că anumiţi compuşi din vin – precum tanina şi flavonoidele – sunt responsabili pentru durerile de cap. În plus, alcoolul deshidratează organismul, ceea ce poate contribui, de asemenea, la apariţia durerilor de cap.
2. Cafeina. Persoanele predispuse la migrene ar trebui să îşi reconsidere aportul de cafea şi sucuri ce conţin cafeină, este de părere Dr. Peterlin. Cafeina acţionează asupra anumitor receptori din creier care sunt responsabili pentru apariţia durerilor de cap, potrivit unui studiu realizat în 2009. De aceea, specialiştii recomandă persoanelor ce suferă de dureri de cap să îşi limiteze consumul de băuturi ce conţin cofeină la 200 de ml pe zi.
3. Brânzeturile. Brânzeturile precum Gorgonzola, Camembert şi Cheddar sunt recunoscute pentru aroma şi textura lor rafinată, însă acestea sunt cele care declanşează cel mai frecvent migrenele în rândul persoanelor predispuse acestei afecţiuni. Acest lucru se datorează faptului că brânzeturile conţin compuşi de tiamină, care influenţează acţiunea anumitor neurotransmiţători, ce pot declanşa migrenele.
4. Carnea procesată. Mezelurile, cârnaţii şi mâncărurile de tip fast-food sunt unul dintre factorii ce pot declanşa migrenele, este de părere Rebecca Traub, medic neurolog la centrul ColumbiaDoctors. Aceste tipuri de carne conţin un conservant intitulat nitrat de sodiu, aditiv ce poate determina schimbări ale concetraţiilor chimice din creier ce determină apariţia durerilor de cap.
5. Citricele. Acest grup de fructe este în continuare subiectul dezbaterilor pe tema cauzelor declanşării migrenelor. În rândul participanţilor la studiile efectuate pe această temă, o mare parte dintre aceştia au arătat o sensibilitate la consumul de citrice, în timp ce pentru alţii acestea nu au prezentat un risc pentru apariţia durerilor de cap. Întrucât pentru moment specialiştii nu au ajuns la o concluzie în acest sens, aceştia recomandă fiecărei persoane care suferă de migrene să îşi ţină un jurnal în care să însemneze atât alimentele consumate, cât şi frecvenţa apariţiei migrenelor, pentru a putea identifica elementele cheie ce stau la baza migrenelor.