Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană a publicat albumul „Ploieștii în Marele Război. 1916-1918” semnat de Lucian Vasile, cu peste 100 de imagini care surprind atmosfera din timpul Primului Război Mondial, de la intrarea României în conflagrație, până la realizarea Marii Uniri, acordând-se o atenție specială celor doi ani de ocupație germană de la Ploiești. Imaginile au fost selectate din patrimoniul asociației și din colecții private. Volumul are la bază cercetări ale documentelor de arhivă, ale studiilor de specialitate și ale mărturiilor din epocă, iar publicarea lui marchează o sută de ani de la participarea României în Primul Război Mondial. Acesta este cel de-al treilea proiect editorial marca AEDU, reprezentând debutul unei lecții destinate istoriei ilustrate a Ploieștiului. Albumul a fost lansat pe 8 aprilie, la Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești, la eveniment participând și membri ai Asociației de reconstituire istorică Deutsches Freikorps. Spectatorii au fost întâmpinați la intrarea în muzeu (fostul sediu al comandaturii germane) de tinerii din asociație purtând uniforme specifice diviziei bavareze, cea care a participat la ocuparea orașului cu un secol în urmă. Aceștia au exemplificat o serie de comenzi și mișcări și au prezentat uniforme și echipamente, publicul având ocazia să vadă și chiar să atingă obiectele de vestimentație sau instrumentele de luptă prezente în ilustrațiile din interiorul albumului. Evenimentul a fost urmat de o sesiune de autografe și de fotografii cu membrii Asociației Deutsches Freikorps. Albumul Ploieștii în Marele Război. 1916-1918 este disponibil pe magazinul online al Asociației pentru Educație și Dezvoltare Urbană (https://magazin.republicaploiesti.net/produs/ploiestii-in-marele-razboi-1916-1918/), dar și în librării din Ploiești și București.