Fostul senator PSD de Prahova, Georgică Severin, a fost validat, marți, de parlamentarii Comisiilor reunite de cultură ca membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. El a fost propus pentru acest post în urmă cu o săptămână de premierul Sorin Grindeanu. „Experiența mea, dincolo de faptul că aproape 10 ani am deținut și condus un post de televiziune, un post de radio și presă scrisă în provincie, din 2008 până în 2016 am fost senator și membru al Comisiei pentru cultură și media a Senatului, iar în perioada 2012–2016 am deținut și funcția de președinte al comisiei. În acest fel am putut să urmăresc, atât prin activitatea de control parlamentar, cât și prin proiectele legislative pe care le-am dezbătut și inițiat în această perioadă, activitatea SRTV. Este un moment extrem de delicat al societății și, în același timp, un moment bun, pentru că prin trecerea la finanțarea integrală la buget practic s-au rezolvat problemele datoriilor istorice. Asistăm astfel la o resetare a situației economice a SRTV, care poate să demonstreze în acest moment în ce măsură are capacitatea să se impună din nou pe piață”, a afirmat Georgică Severin, cu prilejul audierilor din comisiile de cultură.
Potrivit acestuia, SRTV trebuie să se adapteze la o serie de noi condiții, unele de ordin tehnic, altele editorial, între cele tehnice fiind îndreptarea către parametrii de înaltă definiție sau transmiterea unor evenimente importante care vor avea loc, între care Festivalul Enescu sau promovarea Centenarului Marii Uniri. Aceste lucruri nu se pot face, a adăugat el, decât cu investiții importante. „Consiliul de Administrație nu trebuie să se implice în politica editorială a instituției. La fel cum am susținut întotdeauna, voi încerca să conving Guvernul și pe dv de necesitatea sprijinirii celor două societăți – mă refer și la Radio – de a avea bugete multianuale”, a arătat Georgică Severin.
Acasă Actualitate Un prahovean, membru titular în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române...