Violeta Stoica

Prima formă a proiectului de buget al Ploieștiului pentru acest an a fost făcută publică de reprezentanții municipalității. Deși este o variantă incipientă, un lucru este sigur: valoarea totală a datoriilor care trebuie achitate la bănci doar în acest an se ridică la aproape 50 de milioane de lei.
Pe de altă parte, bugetul propriu al Ploieștiului va scădea la capitolul venituri din impozite și taxe din proprietate cu o sumă considerabilă, dacă luăm în calcul că valoarea se va micșora de la 89 de milioane de lei (încasări la finalul lui 2016) – la circa 67,5 milioane de lei, dată fiind reducerea taxelor și a impozitelor locale pentru anul acesta.
Prima formă a proiectului de buget pentru anul 2017, dată publicității de Primăria Ploiești, prevede venituri totale de circa 504 milioane de lei, bani care vor merge parțial – în mult mai mare parte decât în anul anterior – către bunuri și servicii și cheltuieli de personal.

În afara împrumutului semnat cu EximBank, în anul 2016, cu o valoare avizată de Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale din Ministerul Finanțelor de 78,7 milioane de lei (deși se solicitase acordul pentru 150 de milioane de lei), Primăria Ploiești are în derulare alte patru finanțări rambursabile. Un credit la Alpha Bank, în valoare de 66.285.128,5 lei, pentru investiţii (contractat în 2005), unul la BCR, în valoare de 29.400.000 de euro, tot pentru investiţii, parafat în anul 2007, un al treilea – la BRD-GSG: 40.000.000 de euro, încheiat în anul 2011, și un al patrulea – la CEC Bank de 79.000.000 de lei, pentru finalizarea proiectelor cu fonduri europene, parafat în anul 2014.
Ei bine, potrivit proiectului de buget, în acest an municipalitatea ploieșteană are de dat înapoi sume considerabile către băncile cu care au fost semnate contractele de credit menționate anterior. Pentru că perioada de grație a creditului angajat anul trecut cu EximBank este de trei ani, rambursarea sumelor către această instituție bancară va începe din anul 2019. Însă, momentan, pentru celelalte patru împrumuturi precizate, în cursul acestui an se adună aproape 50 de milioane de lei de dat înapoi numai din rambursări de credite și din dobânzile bancare. Astfel, la Alpha Bank va trebui dată înapoi în 2017 suma de 5,9 milioane de lei, la BCR – 14,7 milioane de lei, la BRD – 16,6 milioane de lei, iar la CEC – 861.000 de lei. La toate aceste sume se va mai adăuga suma de 10,1 milioane de lei, reprezentând valoarea dobânzilor și a comisioanelor cerute de bănci în conformitate cu prevederile din contractele de împrumuturi interne rambursabile parafate de Primăria Ploiești cu diferite instituții bancare.