Cum se întocmeşte corect o reclamaţie la Protecţia Consumatorului ?

„Ce pot face pentru ca reclamaţia mea către instituția care, la nivelul județului Prahova, are responsabilități privind protecţia consumatorului, să fie luată în considerare?”
Bogdan Ilie, Ploiești
•  •  •
Domnule Ilie, reclamaţia/sesizarea dumneavoastră se rezolvă în termenul legal, cu condiţia ca aceasta să fie însoţită de toate documentele probatorii, respectiv: factură fiscală, bon fiscal sau chitanţă, contract, certificat de garanţie sau alte documente, după caz. Pentru a putea fi instrumentată de către comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecția Consumatorilor, reclamaţia trebuie să îndeplinească aceste condiţii. Conform prevederilor legale reclamaţiile şi sesizările se fac în format scris sau în format electronic, dar se pot depune şi personal.


Dragi cititori, acest spaţiu de pagină vă aparţine. Aici îşi vor găsi loc  punctele dumneavoastră de vedere  în legătură cu ceea ce vă frământă, vă nemulţumeşte, vă îngrijorează, aţi dori schimbat sau credeţi că merită apreciat.