N.D.
Săptămâna viitoare, la Ploieşti va fi organizată o nouă ediţie a “Târgului de meşteşuguri şi produse tradiţionale româneşti”. Organizatorul evenimentului – Camera de Comerţ şi Industrie Prahova – a propus ca loc de desfăşurare cel mai mare centru comercial din municipiu -Ploieşti Shopping City- având în vedere că acest spaţiu este vizitat, la sfârşit de săptămână, numai într-o singură zi, de aproximativ 35.000 de persoane. La cea de-a treie ediţie a acestui târg sunt aşteptaţi să participe producători şi comercianţi de produse tradiţionale româneşti din lemn, ceramică, piele, metal, sticlă, piatră, materiale textile, sculpturi, vase de lut, icoane, ii şi alte elemente de port tradiţional românesc, mic mobilier sculptat, obiecte de decor, produse cosmetice manufacturate. De asemenea, vor fi prezenţi şi producătorii de produse alimentare tradiţionale, specifice unei astfel de manifestări, respectiv miere şi produse apicole, dulceţuri, şerbet, zacuscă, vin, băuturi tradiţionale spirtoase.