Bogdan Chitic
Pentru a marca așa cum se cuvine, și în acest an, ziua de 1 Martie și, implicit, sosirea oficială a primăverii, fotbaliștii Petrolului le-au făcut, ieri, la ora prânzului, câteva surprize doamnelor și domnișoarelor pe care le-au întâlnit în incinta centrului comercial Winmarkt. Însoțiți de antrenorul Octavian Grigore și de președintele Cristi Vlad, „galben-albaștrii” și-au intrat rapid în rol, oferind flori și mărțișoare, dar și 200 de bilete la meciul de sâmbătă, ora 15:00, de pe Stadionul „Ilie Oană”, cu CS Păulești.
„Pe această cale, dorim să le urăm tuturor femeilor un călduros „La mulți ani!”, o primăvară senină și numai împliniri. De asemenea, ni le dorim aproape de noi, la fiecare meci, în tribune, întrucât Petrolul rămâne o echipă care atrage oameni de toate vârstele, dar, mai ales, reprezentante ale sexului frumos. Sunt convins că ne vor fi alături și în weekend, la primul meci din returul Ligii A Prahova, ocazie cu care vrem să le dedicăm, la final, și victoria”, a declarat căpitanul Claudiu Tudor.
Revenit, în această iarnă, la Petrolul, unul dintre mezinii lotului, Radu Alexandru, s-a arătat încântat de întâlnirea cu fanele. „Așa cum am obișnuit și în ultimii ani, am dorit să facem un gest frumos și să le oferim doamnelor mici atenții, între care și invitații la jocul cu CS Păulești. Am fost primiți cu mult entuziasm și ne bucură acest lucru, întrucât contăm pe prezența tuturor fanilor noștri, în retur”.
După ce au făcut un tur al centrului comercial, epuizând stocul de mărțișoare, flori și bilete, „lupii” au făcut și câteva poze alături de admiratoare, cărora le-au transmis că vor mai veni și săptămâna viitoare pentru a le face noi surprize, cu condiția să le vadă, sâmbătă, pe stadion.