Lucian Avramescu
Elena Udrea a fost și încă este, mai puțin această sentință nedefinitivă, una dintre cele mai bogate, puternice și obraznice femei din România, dacă nu cumva superlativele i s-ar nimeri la nivel continental. A tors, cu picioarele adunate sub fund, în ultimii ani de putere absolută, pe fotoliul din biroul lui Traian Băsescu, fie primar general, fie președinte cu dublu mandat, de față, ca un scrin duios, la marile întâlniri de stat și la marile învârteli. A fost ”oficiala”, ”prima doamnă” (nevasta de buletin, cu atitudinea ei de croitoreasă de la țară, era scoasă în lume pentru aparențe), mai puternică adesea și mai fără milă în deciziile legate de banii poporului, decât marele-i proteguitor. Elena Udrea, mai abitir chiar decât Elena Ceaușescu, a făcut tot ce-a avut chef în România, ani mulți de lux, dezmăț, chiolhan, țoale pe care nici reginele lumii nu și le îngăduie. Opulența, în comparație cu viața amărăștenilor, dintre care s-a tras, dar pe care i-a disprețuit profund, afișând o greață față de săraci, a devenit strivitoare, dar pămpălăul i-a făcut toate voile. Cine-i pămpălăul? Nu știu, dar sigur știți dumneavoastră.
Ce mă uluiește, citind comentariile cetățenești, unele ale cetățenilor comentatori din televizor, altele ale cetățenilor care dau cu condeiul, ”formatori/ deformatori de opinie”, este bocetul pentru suferințele năpăstuitei. Biata de ea! E o femeie tânără, zice un sociolog, respectabil, de altfel, are în față viitorul! Are în față, într-adevăr, ceva care a adus-o pe culmile dezmățului, și mă refer la dezmățul financiar. Are în față fard din belșug, firește, fiindcă la fard m-am referit. Compasiunea? Este povestea cu ”bătutul duce pe nebătut”, mila pentru perversul care a jucat tontoroiul cu viața și banii României. A fost făcută de Traian Băsescu ministru peste câteva ministere, ceea ce nu s-a petrecut niciodată până la ea în istoria postdecembristă, cel mai important fiind cel al banilor și dezvoltării, iar biroul ei din Guvern era, și ca amplasament, peste al premierului de atunci, devenit ușierul care făcea oficiile de majordom când intra adorata. Ca ministru al dezvoltării a făcut cu miliardele țării ”tot ce i-a poftit inimioara”, pentru a-l cita tot pe marele profitor și fraier totodată, care ar trebui să ia de trei ori cât ea.
O bucată din România miloasă plânge pentru chinurile prin care trece cea care a batjocorit-o fără milă. Auzi, să dea și trei milioane de euro îndărăt! Ce cruzime, în ce țară a inchiziției trăim! Păi, trei milioane de euro – îmi zice cineva – erau banii de buzunar ai Palatului Cotroceni, pe care-i gospodărea Nuțica săptămânal, să fie de țigări și-o petrecere de familie.
Sunt de partea întreprinzătorilor români care-s băgați la pușcărie că au dat șpagă, dar dacă n-o dădeau închideau afacerea. N-au dat-o că au vrut, ci pentru că statul și politica parazitează pe oamenii de afaceri. Sunt, de când mă știu, de partea femeilor. Pe Elena Udrea n-am perceput-o niciodată ca pe o femeie, ci ca pe un bandit cu fustă, crud și pervers. Așa mi s-a arătat mie. Dreptul la plâns? Îl are oricine. Eu, în astă împrejurare, stau departe de lacrimă.
