„În România forţa de muncă este subplătită, iar capitalul este supraplătit. Capitalul ia aproape 60% din venitul naţional brut, iar forţa de muncă ia aproape 40%. Să ne întrebăm de ce se întâmplă lucrul acesta? Lucrul acesta se întâmplă pentru că întreprinzătorul străin şi/sau român îşi face planurile cu toate măsurile pe care le are de plătit, cu drumuri care iau mai mult timp şi înseamnă cheltuieli, cu producţie care înseamnă cheltuieli, cu cadrul legislativ care înseamnă avocaţi, jurişti şi aşa mai departe, toate astea se varsă în salarii mai mici”, a spus Valentin Lazea, cu ocazia lansării „Raportului economic pentru România 2017”, potrivit Agerpres.
În opinia acestuia, trebuie să lovim „alte popice cu bila noastră” şi anume să rezolvăm problemele legate de infrastructură, de producţie sau cele de justiţie.
„Noi în România trebuie să învăţăm că, dacă vrem să vorbim despre salarii, trebuie să lovim alte popice cu bila noastră, şi anume să rezolvăm cu drumurile, cu infrastructura, cu producţia, justiţia şi aşa mai departe. Până când vom face aceste lucruri, nu avem decât să stăm aici, să facem conferinţe, să ne lăudăm că ne merge capitalul”, a mai arătat economistul BNR.
Şeful Reprezentanţei CE în România, Angela Filote, a susţinut la conferinţa de lansare a raportului, că România ar putea să aibă în acest an cea mai mare creştere a deficitului bugetar din Uniunea Europeană, deşi s-au primit asigurări de la Guvern că nu sunt motive de preocupare în acest sens.
Potrivit previziunilor economice de iarnă publicate la jumătatea lunii februarie de Executivul comunitar, în România deficitul public ar urma să ajungă la 3,6% din PIB în 2017, faţă de 3,2% cât estima în toamnă, pentru ca în 2018 să urce la 3,9% din PIB.
Totodată, Comisia Europeană a revizuit în urcare, la 4,4%, estimările referitoare la creşterea economiei româneşti în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018.