Marcel Marin, Bogdan Chitic
La sfârşitul lunii trecute, sala de sport din Păuleşti a fost gazda întrecerii de minifotbal „Cupa Primăverii”, organizată cu sprijinul Decathlon Ploieşti şi adresată echipelor de gimnaziu ale şcolilor din Ploieşti, Păuleşti, Băicoi, Slănic şi Târgşoru Vechi. Competiţia, una plină de entuziasm din partea tuturor celor şase formaţii participante, dar şi de un fair-play desăvârşit, l-a avut drept „maestru de ceremonii” pe Costin Pantilimonescu, mijlocaşul celor de la CS Păuleşti şi arbitru divizionar C.
„Prin acest gen de întreceri ne dorim să atragem către sport cât mai mulţi copii din judeţul Prahova, să-l facem accesibil pentru o masă cât mai mare de copii şi juniori. Competiţia s-a bucurat de un real succes, toţi elevii s-au simţit foarte bine la Păuleşti şi vrem ca şi pe viitor să organizăm cât mai des astfel de evenimente”, ne-a declarat Costin Pantilimonescu.
Cu trei victorii din tot atâtea partide disputate, echipa Şcolii Lilieşti-Băicoi s-a încununat campioană, podiumul fiind completat de reprezentantele Şcolilor gimnaziale „Arhitect Toma T. Socolescu”, din Păuleşti, şi Târgşoru Vechi.
Rezultate înregistrate la Cupa Primăverii:
Grupa A: Şcoala Gimnazială Tg. Vechi – Şcoala „Arhitect Toma T. Socolescu” Păuleşti 2-4; Şcoala Gimnazială Nr. 13 Ploieşti – Şcoala Gimnazială Tg. Vechi 0-10; Şcoala „Arhitect Toma T. Socolescu” Păuleşti – Şcoala Gimnazială Nr. 13 Ploieşti 9-0.
Grupa B: Şcoala Gimnazială „Candiano Popescu” Ploieşti – AS Slănic 0-4; Şcoala Gimnazială Lilieşti-Băicoi – Şcoala Gimnazială „Candiano Popescu” Ploieşti 4-1; AS Slănic – Şcoala Gimnazială Lilieşti-Băicoi 2-6.
Locurile 5-6: Şcoala Gimnazială „Candiano Popescu” Ploieşti – Şcoala Gimnazială Nr. 13 Ploieşti 6-2
Finala mică: Şcoala Gimnazială Tg. Vechi – AS Slănic 7-2
Finala mare: Şcoala Gimnazială Lilieşti-Băicoi – Şcoala „Arhitect Toma T. Socolescu” Păuleşti 7-3
Premii individuale:
Cel mai bun portar: Robert Fălcescu (AS Slănic)
Cel mai tânăr jucător: Elis Popescu (Şcoala Gimnazială Nr. 13 Ploieşti)
Cel mai tehnic jucător: Marian Radu (Şcoala Gimnazială „Candiano Popescu” Ploieşti)
Golgheterul turneului: Fabrizio Randaşu – 11 goluri (Şcoala Gimnazială Tg. Vechi)