Florin Tănăsescu

Frate Snoop Dogg, care ai promis la votanții români că vei susține un concert live la Bogata, confundând-o cu Bogota columbiană, sunt impresarul tău și mă aflu prin Romania pentru a face o radiografie a nației în care vrei să te produci. Oamenii de-aici sunt harnici, primitori, dar au TVA-ul scăzut. De-aia îți zic că, pentru a pricepe muzica-ți turbată, adică să nu se uite la tine ca USR-iștii la poarta nouă, s-o strecori, noaptea, ca rockerii, și pe-aia “Seven boi și-o vale-adâncă/D-aolică dode, deneaul mă mănâncă”.
Landul ăsta nu s-a unit cu R. Moldova, ceea ce înseamnă că nu există riscul vreunui atentat din partea rakeților, astfel încât să explodeze mămăliga românească. Doar politicienii pot da foc țării.
Totuși, my friend, părerea mea este să nu îi inviți în deschiderea concertului pe alde “Zdob și Zdup”, fiindcă e de nasol să vorbești de funie în Pădurea/ Țara Spânzuraților. Zdup, pe-aici, presupune ceva de genul “La trei sute de capace”, care se fredonează prin Bronxul din New York și Ferentariul din București.
Snoop, l-am auzit pe un megieș-poet care sprijinea ușa unui bar, cântând “Mama-mpunge, iar io trag la măsea” – ceea ce mi-a dat de înțeles că românii sunt păstrători ai obiceiurilor arhaice ale frecării mentei și altor ierburi. De altfel, în călătoria mea prin universul imprevizibil de la Romania, trag tot timpul o vacă de funie și le explic țăranilor: “Chioară, oarbă, cum era, mulgeam lapte de la ea”. Surprise, Surprise ! Unul – mai emancipat – a zis că vrea să-și facă un selfie cu ea, explicându-mi că seamănă cu țara, să o pună alături de Dragnea, astfel încât să latre câinii a pustiu. Abia atunci am înțeles că și pe-aici, ca și prin Columbia, Venezuela ori El Salvador, guvernele se schimbă aproape la fel de des. Mai trag și-o capră de lanț, explicându-le pământenilor că o duc la raze, fiind suspectă de boală. Mă privesc cu milă și-mi zic că animalul – adică omul – are mai multe șanse de supraviețuire în fața unui pluton de execuție decât în spitalele din România. Și nouă ne era teamă că în Columbia mori cu zile, împușcat de pariori pe motiv că Independente Medellin nu a făcut blat cu Bucamaranga !
Last but not last, Snoop Dogg, ca să reziști în țara asta îți trebuie multe-ntăritoare, altfel o mierlești nespovedit, nedenunțat la DNA și fără condamnare. De-aia zic că, urmând exemplul înaintașilor rockeri, să facem rost de ceva material, înțelegi ce vreau să zic. Cum toate etno-botanicele au fost adunate de pe dealuri de Prince Charles, care descoperă, every day, Romania precum Columb America, este indicat să-i trimiți Deliei un fax, prin care să o întrebi ce-a prizat când a lansat melodia “Da mamă-s drogată”. Eu am încercat un speech cu impresarul ei, dar bossul mi-a zis “Ciocu’ mic, țărane”. Așa s-a născut
single-ul “Gura ta”. But, don’t worry, Snoop, în cazul în care nu ne-nțelegem cu Delia, încerc la Carla’s Dreams, că ăsta are sigur “Heroina” la purtător.
Firește, există riscul ca la concert să vină trei păduchi de șapte feluri, dar Keep calm. Am vorbit cu primarul de la Bogata, care m-a asigurat de accesarea a trei variante populare: 1) Aduce niște moaște lângă scenă, să se înghesuie lumea, 2) Vorbește cu Olguța Vasilescu să vină cu suporterii Craiovei Maxima și 3) Îi face o aroganță lui Andrei Pleșu, să iasă și el în stradă, să împrăștie corporatiștilor “Dilema Veche”. În speranța că vei concerta la Bogata cât încă mai e pesedeul la putere, nu uita să justifici intrarea ta în țară prin motivul că te duci cu capra la raze.
Nu zice că vrei să mulgi și vaca, fiindcă de asta au grijă alții, de 27 de ani încoace!