Nicoleta Dumitrescu
Hotărât lucru, guvernanţilor le-au căzut cu tronc bugetarii, dar şi alţi românaşi, în contextul în care nu e săptămână să nu se audă, ba dinspre Parlament, ba dinspre Ministerul Muncii, veşti numai de bine. De pildă, în lista de zile cu o anumită semnificaţie pentru popor, mai nou a mai apărut şi “Ziua Olteniei”, care va fi marcată pe data de 21 martie. De unde şi până unde şi această nouă aşa-zisă sărbătoare? Uitându-se, probabil, prin cărţile de istorie, parlamentarii care au venit cu această iniţiativă au considerat că trebuie marcată, într-un anumit fel, şi această zonă a ţării – Oltenia, care este locul de plecare al primei revoluţii moderne, cea a lui Tudor Vladimirescu.
Coincidenţă sau nu însă, proiectul acesta de lege a fost adoptat chiar pe data de 21 martie, ziua în care şi olteanca Olguţa Vasilescu, în calitate de ministru al Muncii, a anunţat că punctul de pensie va creşte, din luna iulie, anul acesta, la 1.000 de lei, în ciuda recomandărilor Fondului Monetar Internaţional, iar la finalul lunii în curs va fi gata şi legea salarizării unitare. Anunţul acesteia a venit în contextul în care şeful FMI la Bucureşti a atras atenţia asupra deficitului bugetar în creştere, avertizând că România este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare majorare a deficitului bugetar structural.
De altfel, nu este singurul oficial care a atras atenţia guvernanţilor români în legătură cu faptul că promisiunile legate de majorările salariale, care au ajuns aproape fără număr, i-au cam îngrijorat şi pe cei de la Bruxelles.
Dovadă sunt şi concluziile comisarului european Corina Creţu care, după ce a stat vreo câteva zile în ţara natală şi s-a lămurit în privinţa plusurilor promise la remuneraţiile unor categorii de persoane, inclusiv ale acelora de vârsta a treia, până să urce în avionul cu destinaţia Bruxelles, aceasta n-a ezitat să spună şi faptul că, în ceea ce-i priveşte pe oficialii europeni, există temerea ca România să nu ajungă precum Grecia!
Vreo urmă de îngrijorare pe la Palatul Victoria faţă de acest avertisment? Nici vorbă! Cei aflaţi la putere îi tot dau înainte cu punerea în aplicare a programului de guvernare, considerând că liniştea poporului poate fi asigurată, deocamdată, prin anunţatele creşteri ale veniturilor.
Având în vedere că era nevoie de un plus la salariu, anunţatele majorări, unele deja bătute în cuie, erau mai mult decât necesare. Însă, în jurul acestei strategii pare că se adună şi mai mare nebuloasa, în contextul în care, dincolo de lefuri, nu e definitivată nicio strategie care să vizeze crearea, în primul rând, de noi locuri de muncă prin investiţii. Nu de alta dar, în loc de deschiderea unei fabrici, auzi că se mai inaugurează câte un supermarcket, care are promoţii inclusiv la…hârtie de toaletă!
Pe de altă parte, există însă riscul ca această iniţiativă a majorărilor să fie cu două tăişuri, bugetarii având experienţa reducerii lefurilor cu 25%.