A.M.
Vinerea trecută a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de modernizare și reamenajare ale clădirii din Bulevardul Independenței nr. 14 din Ploiești, în care se va muta Teatrul pentru Copii “Ciufulici”.
Este vorba despre fostul sediu al Teatrului de Estradă din localitate, situat lângă clădirea Finanţelor Publice. Sala de spectacole are 150 de locuri, dar au fost amenajate și spații cu destinația de locuință pentru actorii colaboratori. Noul sediu al Teatrului Ciufulici ar putea fi inaugurat luna viitoare. Pentru finanțarea proiectului au fost alocate fonduri de către Primăria Ploiești, la care s-a adăugat și o donație de 300.000 de dolari de la Fundația Timken, special pentru renovarea clădirii care va găzdui teatrul pentru copii.
Secția Păpuși a Teatrului de Stat Ploieşti a luat ființă în 1952, primele spectacole prezentate celor mici fiind: „Căsuța din ulcior“ de M.Varadi și „Povestea unui licurici“ de Ana Ioniță și Gabi Teodorescu, în regia lui Titi Petripop.