Ana M.
Pe 20 aprilie, la Colegiul Național „Jean Monnet” din Ploiești, 210 cadre didactice prahovene sunt așteptate să susțină proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământul preuniversitar, în aceeași zi urmând să fie testați mii de candidați din toată țara. În data de 25 aprilie vor fi comunicate rezultatele, iar pe 30 aprilie – rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor. Nota minimă de promovare a examenului este 8, dar spre deosebire de sesiunile din anii trecuți, în care nota era rezultatul obţinut la proba scrisă, în sesiunea din acest an, ea va fi calculată pe baza unei formule ce include notele de la inspecţiile de specialitate, nota acordată pentru portofoliul profesional personal şi cea de la proba scrisă. O altă noutate o reprezintă simplificarea probei scrise de la trei la două subiecte: un subiect va fi centrat pe specialitatea candidatului (cu o pondere de 60%) iar celălalt subiect pe metodica predării specialității (cu o pondere de 30%), 10% din punctaj fiind acordat din oficiu. Lucrările vor fi evaluate de o comisie alcătuită din două cadre didactice din învățământul universitar sau preuniversitar, având specialitatea respectivă. Cadrele didactice care nu obţin definitivarea în învăţământ pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant. Până anul acesta, candidaţii puteau susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ de cel mult trei ori. Începând din acest an, profesorii au dreptul să candideze și după trei încercări eșuate de a promova, cu condiția de a relua, de fiecare dată, stagiul de practică având durata de un an şcolar şi de achitarea, la unitatea de învăţământ la care se depune dosarul de înscriere, a unei taxe în cuantum de 300 de lei.