Bărbaţii care au o stare de sănătate precară au un risc crescut pentru manifestarea simptomelor depresive în perioada gravidităţii partenerelor de viaţă, iar depresia se poate extinde pe o perioadă de nouă luni de la naşterea copilului, potrivit unei cercetări realizate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Auckland din Noua Zeelandă şi publicate recent în jurnalul online “JAMA Psychiatry,” informează sciencedaily.com, preluată de MedLive.ro.
Autorii studiului au analizat gradul de depresie perinatală atât în rândul mamelor, cât şi al viitorilor tati. Pentru a realiza studiul, aceştia au intervievat 3.523 de bărbaţi, cu o vârstă medie de 33 de ani, în timp ce partenerele de viaţă se aflau în al treilea trimestru de sarcină, dar şi la nouă luni după naşterea copilului.
Autorii arata că 2,3% dintre taţi au fost afectaţi de depresia antenatală (ADS) pe perioada gravidităţii partenerelor de viaţă, în timp ce 4,3% dintre aceştia au avut un nivel ridicat de depresie postnatală (PDS) la un interval de nouă luni după momentul naşterii pruncului.
Simptome depresive accentuate, ce au fost înregistrate în rândul viitorilor taţi pe perioada gravidităţii partenerelor, au fost asociate cu nivelul ridicat de stres perceput de taţi în această perioadă, dar şi cu o sănătate precară, în timp ce simptomele acute de depresie ale taţilor înregistrate după naşterea copilului au fost datorate stresului perceput de aceştia în momentul naşterii.
Alte cauze ale declanşării depresiei în rândul viitorilor taţi: prezenta divorţului, lipsa unui loc de muncă sau prezenţa unui istoric depresiv, potrivit autorilor studiului.
Studiul are limitările sale, întrucât rezultatele cercetării nu pot fi generalizate de la primul trimestru de sarcină la cel de-al doilea şi la perioada imediat următoare naşterii copilului, conform sursei citate.
“Abia recent s-a descoperit că sănătatea psihică a părinţilor are o influenţă majoră în dezvoltarea psiho-socială şi cognitivă a copiilor. Având în vedere că depresia paternă poate avea efecte directe, dar şi indirecte, asupra acestora, este important să se identifice şi să se acţioneze în tratarea simptomelor de depresie, încă din stadiul precoce al depistării acestora, în rândul taţilor ce se confruntă cu aceste probleme, iar primul pas îl reprezintă informarea acestora asupra riscului declanşării depresiei antenatale şi postnatale,” concluzionează cercetătorii.