Florin Tănăsescu
Nevastă dragă, meilul meu, găsească-mi-te la gura sobei de teracotă. Stau aici, în stradă, și pentru tine, în ideea că vei avea parte de o viață mai bună și de un soț nepesedist. Scurt și la obiect: vreau să divorțez.
Mi-am mutat gândul de liber cugetător și biroul de mic întreprinzător aici, în piață, ca să nu-mi mai pervertească mintea nici soacră-mea, nici Dana Grecu și nici Emma Zeicescu, de la tevereul care se tabloidizează pe seară ce trece.
Nevastă dragă, îți propun așadar un divorț pe cale amiabilă, să nu ne târâm unii pe alții prin tribunal, fiindcă, după cum vezi, până și jandarmii și-au schimbat atitudinea; dacă în urmă cu trei ani îi tăvăleau prin noroi pe babalâcii care protestau împotriva Șevronului, la Pungești – acolo unde te-am dus eu în luna de miere – azi se retrag în cazărmi cu simțul datoriei împlinite: că au pupat Piața Independenței.
În plus, vreau să-ți mai spun un șmen, aflat de pe linkul naționalisti.ro: cică este posibil ca, peste cinci luni, patru săptămâni și trei zile, jandarmii să schimbe cu noi, protestatarii, nu doar numere de telefon, nu doar bezele, ci și uniformele. Zi Doamne ferește ! de chestia asta, pe care nu și-o dorește nici ultimul suporter dinamovist, darămite tu, absolventă de facultate postnouăzecistă și cu doctorat.
Îți propun, deci, un divorț în plină stradă, fiindcă aici se face totul: se trag la sorți meciurile din Cupa României, se urmărește live meciul PSG – Barcelona, se citește Mircea Cărtărescu (“Orbitor”) și, last but not least, se desfac guverne. Îți dai seama cum ar fi postat pe Facebook divorțul nostru ? Cam așa: “Făi nevastă, de bună voie și din cauza acestui guvern pesedist, ești de acord să te lepezi de mine?”. Tu vei rânji ca Iliescu, spunând “Da!” în aplauzele mulțimii roșu-galben-albastre. Poate apărem, dacă nu la CNN, măcar la vreo televiziune din Moscova. Era să zic că naș de divorț ne-ar putea fi Soroș, dar nu e bine să vorbești de funie în piața spânzuratului!
Nevastă, rezist aici pentru a 14-a zi consecutivă, fiindcă revoluțiile nu se fac la fără frecvență, ci la seral. Adică, “Noaptea, ca studenții”, expresie care mi-a rămas întipărită în neuroni mai ceva decât versurile de la dansul miresii de la nunta noastră: “Hai mândruțo-n Dealul Spirii/Să te-nvăț tabla-nmulțirii/ Cât fac doi ori doi/ Și noi amândoi”.
Ca să ți-o zic pe-a dreaptă, mai am și alt motiv temeinic de divorț. În vreme ce eu stăteam atârgățat cu o mână de bară, în metrou, și cu alta țineam pancarta pe care scria ceva din Camus, pe cine văd ? Pe soacră-mea ! I-am cerut niște mărunțiș, că tot i-au mărit ăștia pensia, dar mi-a zis “La muncă, lepră, nu la-ntins mâna. M-am nervozat rău de tot, și am coborât în stația Timpuri Noi, peron pe partea dreaptă. Și m-am întrebat retoric: “Dacă nici familia nu mă înțelege, cine s-o facă, Iohannis?”.
Dar maică-ta ce crezi că a făcut ? A coborât după mine și a luat-o pas cu pas spre Cotroceni, în ciuda vârstei și a reumatismului care-o sâcâie de vreo cinci ani, de când n-a mai prins bilet gratuit la Felix.
Nevastă, în încheiere, îți zic așa: “Dragă mi-ești și tu, dar mai drag mi-e adevărul”.
Oricare ar fi el…
