Petre Apostol

Echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti a obţinut o victorie importantă în deplasare, la finalul săptămânii trecute, câştigând în tiebreak pe terenul medaliatei cu bronz din sezonul trecut, CS Arcada Galaţi, într-unul dintre cele mai frumoase meciuri ale actualei ediţii a Diviziei A1. Elevii antrenorilor Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu au reuşit chiar să revină de la 2:1 pentru gălăţeni la seturi, pentru a se impune în tiebreak, cu 15:11, bifând cel de-al treilea succes în cinci seturi dintre cele patru disputate în acest sezon al campionatului. Ploieştenii aveau mare nevoie de o victorie la Galaţi, pentru a se menţine aproape de podiumul clasamentului, după ce nu luaseră decât două puncte în precedentele trei partide.
Iar Tricolorul LMV a rămas, astfel, la diferenţă de şase puncte de ultima treaptă a podiumului provizoriu, după ce a învins şi singura echipă împotriva căreia nu câştigase în actuala ediţie de campionat. În plus, CS Arcada este singura echipă care a câştigat la Ploieşti în actualul sezon competiţional, luând în calcul toate cele trei competiţii în care a evoluat gruparea condusă de Stancu şi Marinescu (Divizia A1, Cupa României, CEV Challenge Cup), gălăţenii impunându-se în turul fazei întâi din campionat.
După etapa de la finalul săptămânii trecute, în care liderul Steaua a făcut un pas greşit, pierzând un punct la Dej, Tricolorul LMV se menţine pe locul al cincilea şi se păstrează la şase puncte de locul al treilea şi la opt puncte de prima poziţie.
Pentru ploieşteni, după două deplasări la rând, urmează un meci pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 18:00, primind vizita echipei CS Unirea Dej, în Sala „Olimpia”.
Rezultatele etapei a XIX-a:
CSM București – Știința Explorări Baia Mare 3:0 (25:20, 25:19, 26:24)
Universitatea Cluj – ACS Volei Municipal Zalău 0:3 (23:25, 16:25, 12:25)
VCM LPS Piatra Neamț – SCM U Craiova 0:3 (14:25, 16:25, 20:25)
Volei Club Caransebeș – Știința Bacău 2:3 (25:23, 24:26, 24:26, 25:20, 18:20)
Unirea Dej – Steaua București 2:3 (20:25, 25:22, 13:25, 25:19, 14:16)
Arcada Galați – Tricolorul LMV Ploiești 2:3 (25:14, 22:25, 25:20, 21:25, 11:15)

Clasament
1. Steaua Bucureşti 19 13 2 2 2 50:20 45
2. Volei Municipal Zalău 19 12 3 2 2 49:21 44
3. SCM U Craiova 19 13 2 0 4 48:17 43
4. Arcada Galaţi 19 12 3 1 3 48:24 43
5. Tricolorul LMV Ploieşti 19 10 3 1 5 44:30 37
6. CSM Bucureşti 19 10 1 2 6 40:31 34
7. Volei Club Caransebeş 19 5 2 3 9 31:42 22
8. Explorări Baia Mare 19 5 1 4 9 31:43 21
9. Ştiinţa Bacău 19 4 3 2 10 29:44 20
10. Unirea Dej 19 3 2 4 10 27:48 17
11. Universitatea Cluj 19 3 1 2 13 19:48 13
12. VCM LPS Piatra Neamţ 19 0 1 1 17 8:56 3