Şoferii care vor circula pe teritoriul Bulgariei pot achita taxa de drum doar în unităţile speciale din vămi. Măsura adoptată de autorităţile din ţara vecină a intrat în vigoare, ieri, până la 1 februarie, şoferii putând achita această taxă la mai mulţi agenţi economici din Bulgaria.
Ghişeele la care se achită taxa sunt amplasate în punctele de frontieră Vidin/Calafat, Ruse/Giurgiu, Silistra/Ostrov, Kardam/ NegruVodă şi Duran Kulak/ Vama Veche, imediat după efectuarea controlului la intrarea pe teritoriul Bulgariei, potrivit news.ro.
De la 1 februarie, taxa de drum percepută de autorităţile din Bulgaria, care se putea achita la mai mulţi agenţi economici după ce şoferii treceau de vamă, se plăteşte doar la unitatea specială din cadrul Agenţiei Vamale a Bulgariei, anunţă un comunicat dat publicităţii ieri de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, preluat de România TV.
”Autorităţile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar, cu privire la faptul că, din data de 01.02.2017, au intrat în vigoare noi modificări la legea circulaţiei pe drumurile publice pe teritoriul statului vecin. Conform modificărilor legislative, conducătorii mijloacelor de transport care intră în Bulgaria îşi pot continua călătoria pe teritoriul statului vecin numai după ce efectuează plata taxei pentru drumuri, conform categoriei din care atovehiculul face parte, doar de la unitatea specială din cadrul Agenţiei Vamale a R.Bulgaria”, precizează documentul citat.
Ghişeele la care se achită taxa de drum pentru Bulgaria sunt amplasate imediat după cele de control la frontieră pentru intrarea pe teritoriul statului bulgar. Plata taxei de drum se poate efectua doar cu un card bancar pentru autovehiculele cu o greutate mai mare de 7,5 tone, iar pentru autoturisme se poate efectua plata în euro, leva sau cu un card bancar.