Florin Tănăsescu
Recunosc, am fost un pic neîncrezător când Mircea Radu a zis că a divorțat de România. Am crezut că se dă în bărci, că se-alintă și el, cum ar veni, doar–doar l-o invita Andreea Marin la “Surprize, Surprize”, că pe vremea aia el era burlac iar eu mai fără minte. Între timp, Andreea s-a măritat și a divorțat, iar, mai nou, diva zice că s-a resetat, în sensul că vede cu alți ochi Turcia.
Așa și eu – și, probabil, tot neamul meu cel românesc – vrem să vedem cu alți ochi România. Pentru asta, mai întâi trebuie să divorțăm de țară și, după aia, dacă e cazul, să ne recăsătorim tot cu ea, pentru a o înțelege noi pe ea și, mai ales, ea pe noi. “Ca pe o mamă, ca pe o amantă, ca pe-o iubită”, cum zice Poetul.
Nu sunt nici suporter, ca să zic că țin la o echipă anume și mor de dragul ei, și nu mă ține-n loc nici pensia alor mei, mărită ce-i drept. Deci, ce să mă lege de așa-numita glie străbună, cine să-mi mai impună obligația de a nu mai părăsi țara ? Nici măcar DNA nu mai poate face asta.
Dragă SUA – că la tine vreau să vin – nu sunt nici musulman, dovadă în acest sens stând cele câteva selfiuri pe care mi le-am făcut când pupam moaștele Sf. Andrei, dar nici nu sar la jugulara adversarului. Sunt un om normal, cu apucături normale, în sensul că am mai citit, în afară de “Fram, ursul polar”, și ”Întunecare”… Ambele sunt scrise de același autor, care, de-ar fi apucat zilele de acum, ar fi fost dat afară de Nicolae Manolescu din Uniunea Scriitorilor.
Solicit deci, domnu’ Trump, că am înțeles că, mai nou, dv aveți pâinea și hangerul la îndemână, ca, până la obținerea vizei de ședere, să-mi impuneți un termen de încercare, ca la amânarea aplicării pedepsei. În timpul ăsta, pot să fac muncă în folosul comunității, adică să adun frunzele din preajma Statuii Libertății, ori să strâng gunoaiele rămase în urma turiștilor veniți să vadă Cascada Niagara, fiind obișnuit, de-aici, de la noi, cu resturile.
N-aș regreta nimic, nefiind capabil de nostalgii desuete gen “Ce verde era valea mea”, fiind crescut în zona Copșa Mică, acolo unde poluarea era în floare, iar acum – tot în floare – e șomajul.
Odată plecat, n-am să zic “Mă tem că n-am să te mai văd uneori”, fiindcă, de 27 de ani, zăresc aceleași mecle, aceleași griji, aceleași metehne și, în special, aceleași greșeli. În drept, la așa ceva se zice recidivă, dar cui să spun asta ? Ministrului Justiției ?
Domnu’ Trump, cândva, unul mai firoscos de pe la noi a scris “Mi-e scârbă de tine, Americă”. Nu-l credeți fiindcă mai nou, îi e scârbă de Putin! Dar, la noi, caracterele se schimbă în funcție de împrejurări și sponsori.
Este posibil să nu împărtășesc cultura voastră hollywoodiană, în sensul că spiritul cuvintelor rostite de guvernatorul Arnold Schwarzenegger – “I’ll be back!”, să nu facă mai ales cu mine casă bună. Una peste alta, n-aș face cale-întoarsă decât cu picioarele înainte. Asta dacă o avea cine mă plânge și, în special, cine să-mi plătească taxele de repatriere post-mortem.
Țară, tu auzi ce gândește fi-tu ?
