Premierul Sorin Grindeanu a susţinut, într-un interviu, că sloganul „#rezist” – lansat la protestele din Piaţa Victoriei din Bucureşti – i se potriveşte câtă vreme Guvernul pe care îl conduce va fi lăsat să aplice programul de guvernare, relatează News.ro.
„Atât timp cât vom fi lăsaţi în pace să facem aceste lucruri (cele prevăzute în programul de guvernare – n.red.), #rezist mi se potriveşte. Eu încerc să liniştesc lucrurile. Poate că acum o să se iasă în stradă ca să se respecte anumite decizii definitive ale instanţelor din urmă cu două zile sau trei. Legea este pentru toată lumea”, a declarat Sorin Grindeanu, referindu-se la recenta hotărâre judecătorească prin care preşedintele Iohannis a pierdut unul din imobilele pe care le deţinea în Sibiu. Întrebat dacă absenţa sa de la recentul bilanţ al DNA pe anul 2016 arată o antipatie pentru procurorul-şef al acestei instituţii, Laura Codruţa Kovesi, Grindeanu a răspuns negativ. „Nu despre asta-i vorba. Am vorbit cu dânsa la telefon de două ori săptămâna trecută. Atunci când m-a invitat nu ştiam exact programul. În ziua când a avut loc bilanţul DNA am avut şedinţă de Guvern, şi după aceea, am intrat în programul de investire al noilor miniştri. Guvernul a fost reprezentat la bilanţ de ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall”, a precizat Grindeanu.