Sistemul electronic de vot al Camerei Deputaţilor va fi repus în funcţiune după un an, timp în care votul a fost exercitat prin ridicare de mână şi numărare de către secretarii de şedinţe. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat în discuţie, la începutul acestei săptămâni, un memorandum intern privind desfăşurarea votului electronic. Sistemul electronic de vot nu a mai fost utilizat din februarie 2016, după o serie de acuze în legătură cu votul la Legea defăimării, iniţiată de liderul PSD Liviu Dragnea.