Bogdan Chitic

După ce a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că oraşul Mangalia va găzdui, pentru al treilea an consecutiv, cel mai important eveniment al baschetului juvenil din România – Liga Naţională de baby şi minibaschet, Federaţia Română de Baschet a stabilit şi datele de desfăşurare a competiţiei.
Primii care vor intra în scenă vor fi cei mai mici copii, de la categoria baby-baschet, masculin şi feminin (născuţi în 2007 şi mai mici), în perioada 18-24 iunie. La o zi distanţă de la încheierea primei faze a întrecerii, minibaschetbaliştii (generaţie 2005 şi mai mici), la ambele categorii, masculin şi feminin, vor trece la treabă, competiţia destinată acestui segment de vârstă urmând să se desfăşoare în două părţi, între 25 iunie şi 1 iulie şi, respectiv, între 2 iulie şi 8 iulie. Numărul mare de echipe înscrise la această categorie de vârstă (10-12 ani) i-a făcut pe organizatori să adopte metoda unor repartizări pe grupe – albastră, roşie şi galbenă – în funcţie de rezultatele pe care formaţiile în cauză le vor obţine în cadrul competiţiilor de pre-calificare.
Liga Naţională de baby şi minibaschet, ediţia 2017, este organizată sub egida Federaţiei Române de Baschet, în parteneriat cu Primăria Mangalia şi Clubul Sportiv Şcolar „Callatis”.