A.M.

La Ploiești s-au deschis ieri târgurile de mărțișoare. Reprezentanții SC Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești SRL au amenajat spații destinate expunerii mărțișoarelor în două zone centrale ale municipiului : Parcul Toma Socolescu, unde au fost disponibile 18 locuri și în spațiul pietonal din centrul orașului (zona Mc’ Donald’s) – unde au fost puse la dispoziția comercianților 94 de locuri. După cum ne-a precizat Adela Frățilă, purtător de cuvânt al SGU, au fost primite aproximativ 130 de cereri de închiriere a spațiilor din partea comercianților și au fost întocmite convenții în ordinea cronologică a depunerii solicitărilor, fiind luate în considerare doar dosarele care au avut toate actele în regulă. Pentru a obţine dreptul de a comercializa acest tip de produse în zonele centrale menționate, cei interesaţi au depus, la registratura SGU, o cerere însoţită de copia certificatului de înregistrare a firmei. Ieri dimineață, în zona Mc’ Donald’s fuseseră ocupate toate cele 94 de locuri, iar dintre cele 18 locuri disponibile în Parcul „Toma Socolescu“ fuseseră închiriate doar șase locuri. Cei care au obținut dreptul de a vinde mărțișoare o pot face până pe 10 martie. Comercianții au achitat pentru fiecare loc o chirie de 653, 8 lei, la care se adaugă 100 de lei – garanţie pentru şevaletul pus la dispoziţie, sumă ce va fi restituită la finalul activităţii conform convenţiei de utilizare temporară a domeniului public. Spații special amenajate pentru comercianții de mărțișoare sunt amenajate și în alte cartiere ale Ploieștiului.