Statul rus, confruntat cu o scădere a veniturilor din exporturile de hidrocarburi, va relansa în aprilie o practică devenită curentă în epoca sovietică – împrumuturile de la populaţie, a anunţat ieri ministrul Finanţelor, Anton Siluanov, potrivit AFP. Pentru prima oară din anii 1990, ruşii vor avea de acum posibilitatea să cumpere direct, de două ori pe an, obligaţiuni de stat, pe lângă cele propuse în mod tradiţional investitorilor instituţionali pe piaţa obligaţiunilor. „Valoarea totală a emisiunilor de astfel de titluri va putea varia între 20 şi 30 de miliarde de ruble pe an”, respectiv între 325 milioane şi 500 milioane de euro la cursul actual, a precizat Siluanov, citat de agenţiile ruseşti.
Prima emisiune va fi lansată în aprilie şi va consta în obligaţiuni cu scadenţa la trei ani şi cu o dobândă medie de 8,5%, peste rata inflaţiei (circa 5% în cifre anualizate în prezent) dar sub rată pentru depozitele bancare. Fiecare rus va putea cumpăra obligaţiuni cu valori cuprinse între 30.000 de ruble (500 euro) şi 25 de milioane de ruble (400.000 euro), a precizat ministrul. Bugetul pentru acest an este construit pe un deficit de 3,2% din PIB, faţă de 3,6% în 2016, în condiţiile în care era echilibrat înainte de criza ucraineană şi reducerea cotaţiilor petrolului. Această previziune este construită pe un preţ al barilului de 40 de dolari, faţă de 55 de dolari de la începutul anului.