După instalarea pe teritoriul său a elementelor SUA antirachetă, Moscova consideră România drept o țară avanpost, care reprezintă o amenințare la adresa securității Federației Ruse, relatează Interfax în pagina sa electronică, citând un înalt diplomat rus, preluat de Agerpres.
„În ceea ce privește poziția României, poziția conducerii României, care și-a transformat țara într-un avanpost, pentru noi aceasta reprezintă o amenințare evidentă. Părții române i-a fost comunicat acest lucru, inclusiv în mod public”, a declarat într-un interviu pentru Interfax șeful Departamentului IV pentru Afaceri Europene din cadrul Ministerului de Externe rus, Aleksandr-Boțan Harcenko.
„Toate aceste decizii, aceste planuri reprezintă o amenințare pentru Rusia, și, desigur, ele sunt îndreptate, în primul rând, împotriva Rusiei. Este un fapt că aceasta complică extrem de mult interacțiunea și cooperarea (noastră). Dar, în același timp, este necesar să fie menținute și utilizate posibilitățile existente”, a mai spus diplomatul menționat în același interviu.
Potrivit acestuia, „din partea Bucureștiului s-a observat o linie fățiș antirusească, chiar rusofobă, prin punerea în aplicare a sancțiunilor și a unei retorici antirusești fervente”.
Cu toate acestea, „avem o bază de cooperare, există puncte pe care ne putem baza pentru a depăși această situație nefavorabilă în relația noastră. Și vom căuta totuși să interacționăm într-un mod constructiv”, a menționat diplomatul rus. Autoritățile de la București și conducerea NATO au asigurat în repetate rânduri că echipamentele antirachetă instalate pe teritoriul României sunt strict de apărare și nu reprezintă vreun pericol pentru Federația Rusă.
Mai multe canale media rusești au difuzat ieri declarațiile făcute de reprezentantul diplomației de la Moscova sub titlul „MAE: România reprezintă o amenințare clară pentru Rusia după instalarea elementelor sistemului antirachetă al SUA acolo”.