V. S.

Numele procurorului Mircea Negulescu va fi astăzi atât în atenția Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cât și în atenția Secției pentru Procurori în materie disciplinară.
Prima ședință va fi a plenului CSM (începând cu ora 10.00), care va avea pe ordinea de zi solicitarea de eliberare din funcție, prin demisie, a fostului procuror al Direcției Naționale Anticorupție Ploiești, transferat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, având la bază o notă a Direcției resurse umane şi organizare. Pe de altă parte, tot astăzi, începând cu ora 13.00, ar urma să aibă loc ședința Secției pentru Procurori în materie disciplinară, Inspecția Judiciară solicitând suspendarea din funcție a lui Negulescu pe perioada cercetării sale disciplinare.
Întrebarea care se pune este dacă va mai avea obiect a doua ședință, în cazul în care va fi admisă eliberarea din funcție prin demisie.
Consiliul Superior al Magistraturii a înregistrat, la mijlocul lunii ianuarie, solicitarea Inspecției Judiciare de a-l suspenda din funcția de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina pe fostul procuror DNA Mircea Negulescu, poreclit „Portocală”, la numai o zi după ce Secția Procurori a CSM a acceptat cererea acestuia de încetare a activității la Direcția Națională Anticorupție Ploiești și de transferare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Devenit cunoscut după apariția în spațiul public a mai multor înregistrări audio, dar și a implicării sale în instrumentarea unor dosare contestate și de răsunet, cum ar fi Ponta-Blair-Ghiță, procurorul poreclit “Portocală” de la DNA Ploiești a ajuns și în atenția Inspecției Judiciare în urma unei înregistrări de aproape o oră prezentate în nu cu mult timp în urmă de postul de televiziune România TV.