Ana Maxim

Spectacolul “Dragonul” al Teatrului pentru Copii „Ciufulici” din Ploiești, regizat de Liliana Gavrilescu, și a cărui scenografie este realizată de Mihai Androne, va fi prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Izmir ( Turcia), Izmir International Puppet Days. Evenimentul, aflat la cea de-a 11-a ediție, se va desfăşura în perioada 2-19 martie, când publicul va putea urmări producții prezentate de 40 de companii teatrale din 20 de ţări precum India, Franţa, Germania, Coreea de Sud, Argentina, Statele Unite ale Americii. Teatrul pentru Copii „Ciufulici“ va susţine două reprezentaţii ale spectacolului „Dragonul“, vineri, 3 martie şi sâmbătă, 4 martie, de la ora 20.00, în sala Izmir Sanat. Pentru participarea la această manifestare, instituția de cultură ploieșteană beneficiază de sprijinul Institutului Cultural Român. „Festivalul de la Izmir reunește cele mai bune producții teatrale din lume. Spectacolul nostru a fost urmărit de directorul acestui festival, la Festivalul de Teatru de la Galați, în urmă cu doi ani. La vremea respectivă, acesta mi-a spus că își dorește foarte mult spectacolul ploieștean la festivalul din Turcia. Vorbim despre o manifestare de tradiție, ce beneficiază de un buget foarte mare. Organizatorii merg în fiecare țară pentru a viziona spectacole, iar cele mai bune sunt invitate în cadrul acestui festival. Așadar, spectacolul «Dragonul» este considerat unul dintre cele mai bune din lume!“, ne-a precizat Mihaela Rus, managerul Teatrului „Toma Caragiu“. Inspirat de măştile şi păpuşile teatrului tradiţional japonez Bunraku, „Dragonul” reprezintă una dintre cele mai îndrăgite producții teatrale pentru copii. Acesta a mai participat la festivaluri de prestigiu din ţară precum Festivalul Internaţional de Animaţie GULLIVER Galaţi, Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii PUCK Cluj-Napoca etc. și a obținut mai multe premii pentru interpretare, scenografie, dar și pentru cel mai bun spectacol. Cu ani în urmă, un alt spectacol ploieștean pentru copii a atins performanțe similare: „Leopardul de argint“, de Al.T. Popescu, în regia lui Cristian Pepino, scenografia fiind semnată de Cristina Pepino, iar muzica – de Vasile Mihăilă.