Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România – Peștera Ialomiței sau Peștera Schitul Ialomiței sau Ialomicioarei – este situată pe culmea sud-estică a muntelui Bătrâna din Masivul Bucegi, pe versantul drept al Cheilor Peșterii, la 1.530 m altitudine și la 10 km aval de izvoarele Ialomiței. Cavitatea a fost săpată în calcarele jurasic-superioare ale masivului Bătrâna de pârâul Horoaba, un afluent al Ialomiței, potrivit volumului ”Enciclopedia Geografică a României” (ediția a III-a, 2002). Peștera Ialomiței este o peșteră mare, cu o lungime de 804 m, ce prezintă galerii fosile și active, fiind dispusă pe două etaje, potrivit volumului ”Peșteri din România” (1976). Intrarea, orientată spre est, are dimensiuni impunătoare — 40 m lățime și 20 m înălțime. Până în punctul Pasajul aflat la cca 30 m de la intrarea în peșteră, galeria păstrează dimensiunile portalului, fiind cunoscută sub denumirea de Grota lui Mihnea Vodă. Printr-un culoar larg de 1-2 m și înalt de 1,5-2 m se face trecerea într-o primă sală numită ”Bolta lui Decebal”, puternic ascendentă spre vest. De aici, se urcă pe scări o galerie lungă de 60 m până La Răspântie, de unde se poate coborî în dreapta într-o mică sală, drumul intersectându-se cu traseul pârâului din subteran. Urmând direcția principală se ajunge în Grota Urșilor, un imens gol subteran lung de 75 m și lat de 30-40 m, în care blocuri de calcar prăbușite din tavan acoperă în întregime planșeul. Cavitatea a fost denumită astfel datorită numeroaselor schelete de urs (Ursus spelaeus) descoperite aici. Din Grota Urșilor se coboară spre vest și se urmează din noul cursul râului subteran, care vine pe o galerie strâmtă și înaltă, pe o distanță de numai 20 m. Se continuă drumul pe o galerie seacă până La Altar. Printr-o deschidere de dimensiuni reduse se intră într-o galerie largă de 12-15 m, inițial ascendentă, apoi orizontală, care se termină după 45 m într-o fundătură. O altă galerie greu de parcurs care se deschide în peretele nordic conduce în etajul inferior, situat cu 9 m mai jos și scăldat de apa pârâului subteran pe o lungime de 80 m. Potrivit sursei amintite mai sus, peștera a fost vizitată încă de la începutul secolului al XVI-lea, aici Mihnea Vodă (cel Rău) găsind adăpost în pribegia sa spre Transilvania (1510). În secolul al XVIII-lea, călugării Mănăstirii Sinaia au întemeiat un mic schit sub bolta de la intrarea în peșteră, care a fost distrus în 1962 de un incendiu. După 1993 s-au construit o nouă biserică și un complex de chilii, potrivit ghidulmuzeelor.cimec.ro.
