A.M.
O expoziție interactivă ce va permite publicului să pătrundă în lumea fascinantă a satului românesc, intitulată „DOR”, se va deschide pe 27 februarie la Casa Municipală de Cultură ”Geo Bogza” Câmpina, fiind organizată de Expoziții Călătoare Braşov. Obiecte care se găseau în gospodăriile vechi românești: război de țesut vertical, război de ţesut orizontal, vârtelniță, sucală, fuior, gherghef, rășchitor vor fi prezentate și li se va oferi celor interesați ocazia să parcurgă întregul proces tradițional de prelucrare a lânii. Pentru copii vor fi organizate diverse activități, în cadrul cărora aceștia vor putea afla mai multe despre vechile meşteşuguri românești. Astfel, fiecare grup (clasă de elevi) va putea petrece o oră în zona expozițională, timp în care cei mici vor descoperi, sub îndrumarea unui specialist, cum funcționează obiectele tradiționale, din ce sunt formate, cum au evoluat în timp și vor lucra cu acestea. La sfârșitul activității, cei mici vor confecționa câte o mică jucărie din ață și un nasture – sfârlează sau zbârnă, pe care o vor putea păstra (aceasta este inclusă în prețul biletului). Prețul unui bilet este de 10 lei/ persoană, iar cadrele didactice și însoțitorii grupurilor nu plătesc intrarea. Expoziția se poate vizita numai cu programare, apelând numărul de telefon 0721.028.967. Proiectul educațional „DOR” se va derula la Câmpina, până pe 3 martie.