Violeta Stoica

Deşi nu au început dezbaterile pe bugetul local al municipiului Ploieşti pe anul în curs, ieri, consilierii locali au avut discuţii aprinse pe tema listelor de investiţii care ar putea fi realizate din creditele bancare.
În lipsa primarului Adrian Dobre – care a absentat de la şedinţa Consiliului Local Ploieşti din motive de sănătate – preşedintele Comisiei de buget din cadrul legislativului local, Paul Palaş, a prezentat modul în care se doreşte a fi împărţit creditul de la Eximbank pe obiective de investiţii. Un măr al discordiei l-a constituit noul spital municipal – un proiect pentru care reprezentanţii Executivului au prevăzut 20 de milioane de lei pentru anul în curs. Însă s-a pus problema dacă se cunoaşte pentru ce proiect concret se doreşte alocarea acestor bani. Pe de altă parte, un alt subiect de dispută a fost legat de stadiul lucrărilor la staţia de epurare a municipiului – începută şi neterminată – şi de suma necesară pentru finalizarea lucrărilor la acest obiectiv, existând voci în Consiliul Local Ploieşti care au susţinut că ar fi nevoie de aproximativ 30 de milioane de lei. Însă, nefiind realizată o expertiză tehnică de specialitate la momentul actual, nu se ştie care va fi costul finalizării construcţiei respective. Cu toate discuţiile în contradictoriu care au avut loc în timpul şedinţei, proiectul de hotărâre referitor la lista de investiţii din creditul bancar a fost aprobat. „Presupun că Executivul îşi asumă acest proiect şi, când se va ajunge la Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale, Primăria Ploieşti va prezenta toate documentele necesare pentru autorizarea împrumutului. Însă, după această şedinţă, trebuie să avem nişte discuţii serioase în legătură cu noul spital municipal”, a mai declarat Paul Palaş.