Personalul nedidactic din învăţământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna februarie 2017, după ce Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens, măsura fiind anunţată încă de miercuri atât de sindicatele din Educaţie, cât şi de premierul Sorin Grindeanu. ”Actul normativ va soluţiona o serie de probleme apărute în salarizarea personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar, prin aşezarea pe grilă, în funcţie de vechime, a salariilor acestei categorii de personal. Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învăţământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, şi 1947 lei, în funcţie de vechimea în muncă”, se arată într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, de aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul educaţiei.
”Creşterile salariale vor implica un efort financiar de aproximativ 90 milioane lei, sumă asigurată prin bugetul aprobat pentru Ministerul Educaţiei Naţionale. Măsura a fost luată de Guvern după consultări avute de premierul Sorin Grindeanu, ministrul Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase, cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie”, se mai arată în comunicatul Executivului.