A.M.
Îndrăgita solistă Loredana va începe, în data de 1 Martie, turneul național „Sentimente”, care va cuprinde concerte în mai multe orașe ale țării. Ultimul concert al turneului va fi prezentat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, pe 16 martie, de la ora 19.30. Show-ul „Sentimente” a fost prezentat, în noiembrie anul trecut, la Sala Palatului din București. Mii de fani au asistat la eveniment, încântați de multitudinea de stiluri muzicale abordate de artistă – de la pop până la musical și muzică lăutărească – și de coregrafia spectaculoasă. Unul dintre cele mai impresionante momente l-a reprezentat duetul Loredanei cu celebrul tenor italian Alessandro Safina. Alături de solistă, pe scenă au mai urcat, în calitate de invitați: Deep Central, Alex Velea, Damian Drăghici, Puiu Pascu, câțiva dintre foștii concurenţi de la Vocea României, antrenați de artistă, printre care ploieșteanul Bogdan Negroiu (El Negro) şi Iulian Canaf. “Show-ul Sentimente a fost asemenea unei uşi deschise direct în sufletul artistei. Spectatorii au călătorit prin viaţa şi activitatea Loredanei, trecând de la speranţa şi inocența copilăriei până la recunoştinţa dragostei. Loredana a uimit, ca de fiecare dată, audienţa cu un show complex, un spectacol multisenzorial”, au precizat organizatorii evenimentului, într-un comunicat de presă. Biletele pentru concertul “Sentimente” pe care solista îl va susţine în Ploieşti se găsesc la Casa de Cultură a Sindicatelor şi online, pe eventim.ro, bilete.ro. În funcţie de categorie, preţul unui bilet este de 100 lei – VIP, 80 lei – categoria I, 60 lei – categoria a II-a.