Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat ieri că partidul „trebuie” să organizeze Congres în care să se aleagă preşedinţie unică, pentru că aşa prevede statutul, acesta fiind programat pentru primăvara anului 2017 încă de acum doi ani.
La rândul său, întrebat de congres, Tăriceanu a declarat că nu a fost stabilită o dată. Întrebat în continuare dacă va candida la preşedinţia unică, a răspuns scurt: „Mai mă gândesc, avem lucruri mai importante”.
Pe de altă parte, întrebat acelaşi lucru, Constantin a declarat: „Se fac şapte ani de când conduc Partidul Conservator, o să analizez împreună cu colegii din teritoriu.”
De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că nu se impune în acest moment schimbarea din funcţia de ministru al Energiei a lui Toma Petcu. Surse politice declarau că este posibil ca acesta să fie schimbat din cauza problemelor de sănătate, existând şi posibilitatea ca acest portofoliu să fie preluat de PSD şi să nu mai revină celor de la ALDE.
Potrivit unor surse politice, discuţia pe acest subiect s-a amânat deocamdată.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOful cititorului
Articolul următorEvenimente