Ana Maxim
Turiștii aflați la Breaza, care doresc să viziteze principalele atracții ale stațiunii și au nevoie de îndrumări, se pot adresa Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică, aflat pe strada Republicii, nr.80 B. Aici sunt furnizate informații despre principalele obiective demne de vizitat, unități de cazare și alimentație publică, unități de tratament balnear, zone de agrement, cluburi de noapte, trasee turistice, evenimente culturale, tradiții, meșteșuguri etc. Centrul – aflat în subordinea Consiliului Local Breaza – a fost înfiinţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa priotară 5, a început să funcţioneze în ianuarie 2016, iar în luna noiembrie a anului trecut a obținut acreditare din partea Autorității Naționale pentru Turism (ANT), devenind, astfel, unul dintre puținele structuri de acest tip din România cu asemenea statut ( la nivel național există 22 de CNIPT, subordonate unor consilii locale). Pe lângă furnizarea de informații de interes pentru vizitatori, valorificarea cadrului natural şi a efectelor terapeutice ale aerului de Breaza prin înfiinţarea de trasee turistice şi cicloturistice, organizarea de drumeţii şi activităţi în natură se numără printre obiectivele centrului, ne-a precizat Ramona Niță- director al CNIPT din această stațiune. Anul trecut, în Breaza au fost înfiinţate trei trasee de cicloturism, care au fost lansate şi promovate prin festivalul „Cu bicicleta la Breaza”, organizat de centrul amintit, împreună cu Asociaţia „Adevăraţii VeloPrieteni” din Bucureşti. Festivalul va fi organizat și anul acesta, în perioada 1 – 2 iulie, iar periodic vor avea loc, în zonă, și drumeţii tematice pentru turiști. Cei interesați pot solicita reprezentanților centrului amintit și informații despre tradițiile din zonă, cea mai cunoscută fiind confecționarea iei de Breaza, cu broderie cusută manual. În stațiunea de pe Valea Prahovei, persoanele care stăpânesc acest meșteșug oferă spre vânzare turiștilor splendide ii, pe care se regăsesc modele tradiționale, vechi de sute de ani. Informații despre datele de contact ale celor care vând ii originale pot fi găsite la centrul amintit, dar și pe site-ul acestuia, https://cniptbreazaph.ro.
De altfel, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din această stațiune se implică în organizarea unor evenimente pentru promovarea tradiţiilor şi a meşteşugurilor specifice zonei. Anul trecut, de exemplu, la Târgul ExpoVacanța de la Ploieşti, a avut loc „Atelierul ia de Breaza”, cu ajutorul Asociaţiei pentru promovarea şi dezvoltarea turismului Prahova (APDT Prahova), al cărei membru oraşul Breaza a devenit în 2016, la iniţiativa centrului amintit, ne-a mai precizat Ramona Niță.