Luiza Rădulescu Pintilie
Ani de-a rândul, chiar în acest colț de pagină, cititorii ziarului „Prahova” au regăsit editoriale semnate de jurnalistul Leon Chirilă, cele mai multe dintre ele apreciate cronici ale unei vieți politice, sociale și administrative urmărite cu atenție, până la finețea și, deopotrivă, profunzimea detaliului. În fapt, mii de articole în care a surprins, cu profesionalism și echilibru, realitățile din ultimii aproape treizeci de ani din Prahova, momentele istorice – cum spune adesea – deloc puține, aducând cu sine, în patria „aurului negru” înscrisă în buletinul apartenenței sale după 1990, experiența activității sale gazetărești desfășurate la publicația „Viața nouă” din Galați, amintirile începuturilor profesionale ca tânăr profesor și, mai ales, parfumul Măcișenilor – satul natal gălățean statornic întipărit în sufletul și în mintea sa, până la ultima lor fibră, și nelipsit din povestirile spuse, cu farmec, în redacție – fie ele despre părinți și casa părintească, despre colegii de școală și dealurile cu vii.
Cronicarul care a marcat, seniorial, istoria nouă a ziarului „Prahova” – cu o tradiție venită de la 1870 – e legat, fără nicio îndoială, de întreaga evoluție a presei scrise prahovene în ansamblul său și, într-un fel, a celei românești. Iar colecția ziarului „Prahova”, ce reunește textele semnate de jurnalistul Leon Chirilă – fie ea îngălbenită în strânsură cartonată, fie în varianta modernă, arhivată electronic – este cea mai la vedere dovadă. Dar mărturii importante – poate cele mai importante – le dețin și cititorii care îi apreciază textele și nu au întârziat să-și declare, telefonic, în scris sau venind personal la „Casa Presei”, această apreciere. Așa cum, la rându-i, întreaga redacție ce și-a pus, în toți acești ani, semnătura colectivă pe fiecare pagină a ziarului „Prahova”, a găsit în jurnalistul și în omul Leon Chirilă un model de profesionalism, dar și de optimism și de o nemărginită bucurie de a trăi – o alăturare salvatoare într-o profesie așezată, oriunde în lumea aceasta mare, în vârful piramidei celor mai mult decât stresante și solicitante domenii de activitate, mai ales într-un timp atât de neașezat precum cel pe care îl traversăm.
Azi, editorialul din acest colț de pagină nu este semnat de jurnalistul Leon Chirilă.
Ajuns la vârsta cuvintelor de… platină – cum e socotit pragul vârstei de 70 de ani, împlinită la acest început de februarie – a decis să dea condeiului, după foarte mulți ani ai unei existențe profesionale așezate sub goana orelor, un timp de odihnă și să se bucure de tihna pensiei și de plăcerea de a asculta, în liniște, întreaga zi, radioul, de a urmări buletinele de știri și de a răsfoi ziarele. Cu o tinerețe a spiritului pentru care l-am invidiat, cu toții, nu o dată, cu o rară „drăgălășenie” (cuvânt a cărui rostire îi e tare dragă!) de a vedea și de a accepta ceea ce se întâmplă în jur, avem toată convingerea că va adăuga anilor de acum, de la hotarul nobilului metal prețios al platinei, și pe cel al diamantelor vârstei de 75 de ani – considerate, după o veche traducere, de neînvins – și, mai apoi, pe cele de la 80, 90 și cel puțin 100 de ani. La mulți ani !
