N. Dumitrescu
Prahova continuă să se regăsească între preferinţele investitorilor străini care s-au hotărât să-şi extindă afacerile şi în România. O dovedesc datele statistice conform cărora oameni de afaceri din toate colţurile lumii au “punct de lucru” şi pe pământ prahovean, numai anul trecut înfiinţându-se, pe lângă cele aproape 2.500 existente, alte 138 de societăţi cu capital străin. Pe lângă italieni, germani, turci, francezi, englezi, spanioli, greci, olandezi, moldoveni – care sunt consideraţi partenerii tradiţionali în afaceri pentru prahoveni, conform statisticilor, dezvoltarea afacerilor la noi în judeţ s-a considerat oportună şi de către alţi străini care provin din state considerate a fi cele mai bogate din lume. Este vorba despre investitori din Emiratele Arabe Unite, Monaco, Qatar, în multe dintre aceste cazuri fiind vorba despre un debut al prezenţei în Prahova.
Pentru oamenii de afaceri din străinătate, judeţul Prahova continuă să fie un punct important pe harta României. Confirmarea vine de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova, de la care am primit o serie de date statistice privind prezenţa investitorilor străini în judeţ. Astfel, anul trecut s-au înregistrat, pe lângă cele aproape 2.500 de societăţi cu participare străină la capital, alte 138 de firme. Din datele primite reiese faptul că partenerii tradiţionali ai judeţului, când vine vorba de afaceri, au rămas cei din Italia (645 de societăţi), Germania (213 societăţi), Turcia (161 de societăţi), Franţa (128 de societăţi), Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (128 de societăţi), Spania (108 societăţi). Din datele statistice mai reiese şi faptul că zeci de oameni de afaceri ce provin din Cipru, Grecia, Moldova, Olanda, SUA, Austria, Belgia, China, Israel, Elveţia, Bulgaria, Liban, Canada şi-au extins afacerile în Prahova, cărora li se adaugă alţi investitori din cele mai bogate state ale lumii, precum Monaco, Emiratele Arabe Unite, Danemarca. În unele cazuri – Qatar, de exemplu – este vorba despre un debut al prezenţei în judeţ, Insulele Bermude, Belize, Congo, Cuba, Finlanda, Coasta de Fildeş, Letonia, Lituania, Macedonia, Niger, Panama, Paraguay, Peru, Filipine, Porto Rico, San Marino, Vietnam, Slovenia fiind ţările care figurează cu câte o firmă înregistrată oficial, în momentul de faţă, la Oficiul Registrului Comerţului Prahova. Aceleaşi date statistice evidenţiază că, la Ploieşti, au sediul social cele mai multe dintre firmele cu capital străin, respectiv 1.209 societăţi, la Câmpina sunt înregistrate 133 de firme cu capital străin, la Sinaia – 68 de firme, la Băicoi – 59 de firme, la Ariceştii Rahtivani – 50 de societăţi, la Buşteni – 44, la Breaza – 36, la Blejoi, Filipeştii de Pădure, Păuleştii Noi câte 33 de firme, la Bucov -32.
Investitorii străini preferă Prahova atunci când doresc să-şi dezvolte afacerile în România datorită faptului că judeţul este foarte aproape de Bucureşti, implicit faţă de Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“, dar mai ales pentru că găsesc aici forţă de muncă. În acest context, unul dintre cele mai mari beneficii ale prezenţei oamenilor de afaceri străini în judeţ a fost acela că s-au creat noi locuri de muncă. Astfel, aşa cum v-am mai informat într-una dintre ediţiile ziarului nostru, conform unor date valabile la nivelul anului 2015, cei mai mulţi angajaţi – peste 5.000 – se regăsesc în cadrul firmelor în care investitorii sunt din Germania, urmează apoi firmele unor oameni de afaceri din Marea Britanie – peste 4.000 de salariaţi, firme cu capital olandez – peste 3000 de angajaţi, cu capital italian– peste 3.100 de angajaţi, cu capital cipriot – 2.400 de angajaţi, cu capital austriac – 2.300 de angajaţi, cu capital turc – 1.900 de angajaţi. Statisticile au mai arătat că, implicit, din punct de vedere financiar, firmelor străine le-a priit prezenţa în Prahova. Concret, potrivit unui studiu CreditInfo, companie specializată în furnizarea produselor și serviciilor de management al riscului comercial, în anul 2015, investițiile străine atrase de județul Prahova au generat cifre de afaceri de 17,4 miliarde de lei, asta însemnând aproape 4 miliarde de euro. Pe primul loc în topul investitorilor străini din județul Prahova, după cifra de afaceri generată, s-au aflat cei din Olanda – cu 7,1 miliarde de lei, urmaţi de cei din Germania (5 miliarde de lei), Luxemburg (1,1 miliarde de lei), Marea Britanie (945 milioane de lei), Cipru (633 milioane de lei), Italia (630 milioane de lei), Austria (614 milioane de lei) și Belgia (343 milioane de lei), Turcia (200 milioane de lei), Spania (90 milioane de lei), Suedia (88 milioane de lei). În ceea ce priveşte profitul firmelor cu capital străin, la nivelul anului menţionat, situaţia a fost următoarea: Olanda – 482 milioane de lei, Germania – 223 milioane de lei, Luxemburg – 80 milioane de lei, Belgia- 45 milioane de lei, Turcia – 22 milioane de lei, Franţa – 18 milioane de lei, Austria – 11 milioane de lei.