Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, ieri, că este neconstituţională exceptarea persoanelor fizice şi juridice private de la plata despăgubirilor în cazul unor suprafeţe expropriate pentru cauza de utilitate publică, informează Agerpres. Plenul CCR a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. „În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit căreia scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier naţional, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţean şi local se exceptează de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 lit. b), c) şi d) şi art. 42 lit. b), c) şi d) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice şi persoanelor juridice private, este neconstituţională”, se precizează într-un comunicat al CCR. În opinia judecătorilor constituţionali, prin exceptările prevăzute de lege se introduce un factor de neclaritate în aplicarea criteriilor privind despăgubirile cuvenite, încălcându-se art. 1 alin. (5) din Constituţie. În plus, aceste interpretări sunt de natură să aducă atingere art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate.
„Prevederile legale criticate instituie, în realitate, o diferenţiere nejustificată între proprietarii vizaţi de ipoteza Legii nr. 255/2010 şi ceilalţi proprietari expropriaţi sau al căror drept de proprietate este afectat în baza altor temeiuri legale care nu exclud acordarea despăgubirilor menţionate. În aceste condiţii, prevederile legale criticate apar ca fiind neconstituţionale prin raportare la art. 16 din Constituţie”, se mai arăta în comunicatul CCR.
Acasă Actualitate Exproprierile pentru scopuri de utilitate publică fără despăgubiri – neconstituţionale